s-a rătăcit pe
tăblia
foii albe.
vai, cât s-a alarmat.
înclin mereu, reflex, partea opusă
când a ajuns ea la margine
și reîncepe maratonul
cu popasuri.
îmi aruncă priviri
sălbatice
și scrie cel mai frumos poem
care ca orice
miraj
s-a șters odată cu ea