Înot prin ochiul meu de veghe
spre portul care m-a uitat
sunt zdrențuit de naufragii
și mi-am pus umeri de bărbat.

Că nu-i aproape, nici departe
și nu-i departe sau aproape
mai important e-n existență
ca veșnic să-ți înoți sub pleoape.

Planeta asta geoidă
și inventivă în ambiții
dă cu sentințele de-a dura
prea indulgentă cu bandiții.

De-aceea îmi înot sub pleoape
și slugă-mi sunt dar și satrap
iar de furtunile mă-ndoaie
lansez un S.O.S și scap.

C-așa e arca; precum viața
iar viața noastră-i ca o arcă
pe care căpitanu-i mamă
și prea devreme ne înțarcă.

Ning pescărușii dinspre Soare
delfinii zboară cât mai sus
doar eu îmi târâi arca vieții
pe traiectorii care nu-s.

Nu-mi dă o clipă libertatea
nu irosesc niciun atom
pe insulele disperării
descopăr noțiunea OM.

Pe umăr mi-am pus steagul alb
pe steagul alb am scris destin
și n-am pe nimeni să mă-ntrebe
spre unde plec, de unde vin...

În mine se ascunde-o lume
și-n lume mai pulsez și eu
ca o moluscă ce-a ratat-o
laboratorul Dumnezeu.

Și dacă nu mai dau de maluri
iar arca-mi scârțâie săracă
și-o fi să eșuez aiurea
pribeag, lucid, ei bine, dacă...

Înot prin ochiul meu de veghe
spre portul care m-a uitat
și simt că naufragiul vieții
mi-a pus pe umeri un bărbat.