Haide cu mine, hai după ploaie,
c-un capăt de băț răscolind prin gunoaie,
poate găsim o femeie frumoasă
care să spună hai, culcă-te, lasă.

și să-ntrebăm tăietorii de lemne
ce rumegușuri mai pot să-i îndemne,
ei care-și cer de cu seară iertare
căzuți în genunchi, de la degetul mare!

lasă cuvântul pe sub preș, în odaie
și hai să-i rugăm temători să ne taie
cu-n fierăstrău înțelept și baljin
până la marginea mea de senin.

cu ochii închiși și cu mâinile-n față
să pipăim dacă nu-i dimineață;
conturul acelui cuvânt nenăscut
pe care cu ochii deschiși l-am pierdut.