Am învățat să trăiesc simplu și înțelept,
Să mă rog lui Dumnezeu, la cer să privesc,
Spre seară, să mă plimb negrăbit, să n-aștept,
Neliniști nedorite să nu le răscolesc.

Când sub gard foșnește brusture urecheat
Și se pleacă ciorchini de scorușă-mpurpurată,
Eu compun versuri vesele, cu sens îngândurat,
Despre viața trecătoare, și-atât de minunată.

Iar când revin acasă, tandru îmi linge palma
Un pisoi pufos, torcând revărsător,
Și felinaru-n turnul mic și-aprinde flama
La joagărul de apă, pe muchea de ponor.

Doar liniștea din când în când o mai străbate
Țipătul de barză, pe-acoperiș de rouă ud.
Iar dacă tu în ușa te-ai fi gândit a-mi bate,
Eu aș putea se pare nici să nu te aud.
(1912)