Noi ne-am retras la cârmă, mai deoparte,
Spre undele mărunte de argint.
Și ne uitam la pânzele umflate,
La zariște, la chipul tău plutind.

Mijind din ceața, te jucai cu vântul,
Semeață, peste valuri îl purtai.
În sufletu-i ardeai, ca asfințitul,
Nedeslușit și galben mă cântai.

Prelungi sau scurte, sunetele toate
Găseau ecou în fericirea mea.
Iar el, îngândurat, privea departe
Cum țărmu-n ceața deasă se pierdea.

13 aprilie 1902

Traducerea Emil Iordache.
Volumul '''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''