Un ritm cum mă desprinde simt de-această
Dezordine în care rătăcesc.
În voia lui lăsându-mă, găsesc
Lumina blândă pe-o terasă vastă.

Mi-e călăuză ritmul ce trasează
O ordine, și mă despic deplin
De nencetatul murmur cu venin,
Mai rău decât tăcerea, mută groază.

Se-mprăștie coșmar după coșmar
Prin vorbe hotărâte să scânteie
În spațiul cucerit al plinătății.

Și sunetul profil îmi dă plenar.
Încremenirea formei mi-este cheie.
Durerile-mi închin seninătății.