Maică jale, măicuță,
regina a nopților melc,
de ce pier tinerețile, clare cântărețele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuței, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioșia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri și ape sihastre
și tremuratele prietene astre
Ah, maică, sicriu pregătește,
așterne de moarte măsurile,
făclieri și steaguri și alaiuri tocmește.
Ah, totu-i tăcere,
și zidul uitării tot crește și crește
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele știme.