Acum, când zilei
i se făcu lehamite de zi, și toate apele de dor
murmură-o nouă mângâiere,
și cerul chiar, prins într-o pânză de păianjen aurită,
grăiește oricărui ostenit: „acum dormi!” –
de ce nu dormi tu, inimă posacă,
de ce să fugi tu cu piciorul sângerând…
pe cine-aștepți cu patimă?



Traducere Simion Dănilă