Ca norul, de ploaie,
înfățișarea treptat mi-o dezbrac.
Cuvinte mai am
– dar priveliște nu mai sunt.
Fața-i desigur un clopot
de se crapă oglinzile…
În oricare ciob se aude
o lepădare.

…Căci râvna Cine mi-o dă să vă-ntâmpin de-acuma
prin iarbă ca iarba,
numai văzându-mă fără chip
mă va recunoaște…