Cu-al vieții rău ades m-am întâlnit:
era râu gâtuit ce clocotește,
era o frunză ce se răsucește
uscată, era calul prăvălit.

Bine n-am cunoscut, decât minunea
ntredeschizând divina Indiferență:
era statuia calmă-n somnolență
de-amiazi, norul, și șoimul în înălțimi zvârlit.


Traducere Marian Papahagi