Și totuși voi, păduri, și totuși, mări, nicicând
nu suntem singuri, nu
e nimeni singur, numai
cei morți încă-n viață, dar morți într-adevăr,
cu sângele și ochii și inimile oarbe,
în umbra și lumina ce-i înconjoară, – adânc.
Mări, eu vă umplu singur cu lucrurile mele,
păduri, pe voi de-asemenea vă populez. Și nu sunt
doar umbre. Voi priviți-mi copila, și vedeți-o
cum merge lângă mine, ușoară, printre trunchiuri,
și, ajungând la mare, pătrunde-apoi în valuri.
Și totuși, voi, păduri, și totuși, mări, păreți
atât de-nsingurate,
cum par eu însumi azi,
atâta de departe de verzile conture…




Traducere Veronica Porumbacu