Albastrul pe care îl văd
nu este cel desăvârșit,
ochii străini îl laudă și îl încoronează
pentru că marele albastru n-a venit.
El luminează pleoapele acelui nenăscut copil
nerepetat printre copii,
cu pielea care crește se acoperă
oasele dragelor stafii
și nimeni n-a rămas definitiv copil,
un ochi de sine însuși neprivit
un dor să fiu în neființe
pentru că marele albastru n-a venit.