Un pârâu albastru, potecă și seară pe lângă colibe surpate.
După tufișuri întunecate copii se joacă cu bile albastre și roșii;
Unii își schimbă fruntea iar mâinile putrezesc în frunziș ruginiu.

În liniște-osoasă sclipește inima însinguratului,
Se leagănă-o luntre pe ape negricioase.
Prin crângul întunecat fâlfâie păr și râset de slujnice brune.

Umbrele bătrânilor se-ncrucișează cu zborul unei păsări mici;
Taina albastrelor flori pe tâmplele lor.
Alții se clatină pe bănci negre în vântul de seară.

Suspine-aurii se sting încet în golașele crengi
Ale castanului; un sunet de sumbre țambale ale verii,
Când străina apare pe treapta surpată.




Traducere Mihail Nemeș