Negru, pasul urmează-n grădina-ntomnată
Luna sclipitoare,
Lângă ziduri ce-ngheață se năruie noaptea măreață.
O, ceasul cu spini al mâhnirii.

Sfeșnicul însinguratului pâlpâie argintiu în odaia amurgită,
Stingându-se când acela se gândește la ceva-ntunecos
Și capul de piatră se pleacă peste ceva trecător,

Beat de vin și-armonie nocturnă.
Mereu urmărește urechea
Tânguirea suavă a mierlei în aluniș.

Ceasul întunecat al mătăniilor. Cine ești tu,
Flaut singuratic,
Frunte-nghețând aplecată peste vremi întunecoase.



Traducere Mihail Nemeș