Păstori îngropaseră soarele în codrul despuiat.
Un pescar trase
În plasa păroasă luna din iazul înfrigurat

În albastrul cleștar
Locuiește omul palid, cu obrazul proptit pe stelele lui;
Sau capul și-apleacă în somnul de purpur.

Dar zborul negru al păsărilor cuprinde mereu
Pe cel ce vede sfințenia albastrelor flori,
Tăcerea recheamă trecutul uitat, îngeri pierduți.

Fruntea înnoptează din nou pe piatra stropită de lună;
Ca un tânăr strălucitor
Răsare sora în moartea întunecată a toamnei



Traducere de Ion Pillat