Am fost arhitecturi de vis frenetic,
de jinduiri, pasiuni ți aripi multe.
Sunt un morman de renunțări oculte,
ciob lângă ciob și petic lângă petic.

Ce jerbe-am aruncat în catapulte,
ce curcubeie-am arcuit bezmetic...
oriunde prin moloz și vreasc deretic,
tresare parcă-o umbră să m-asculte.

Și, totuși, zdrențuit în rupte flamuri,
surpat ca o bătrână mănăstire,
mă simt, sub praf, o boare de balsamuri

și-un cearcăn care tremură subțire,
că, veștejind în mine-atâtea ramuri,
înmuguresc în alții, prin iubire.