Am tot săpat fântâna mea, pe-o rână,
sau în genunchi, cioplind în rocă trepte.
Scrâșneau colți tari și prăvălișuri drepte,
în beznele holbate sub țărână.

Adâncu-ntreg părea să mă aștepte;
vuia, ca orga, noaptea din fântână.
Izvorul, adormit cu fruntea-n mână,
chemase târnăcopul să-l deștepte.

Trudii în lumea mea subpământeană,
cu-nverșunare crâncenă și-amară.
Săpam, și tremura câte-o icoană

în fiecare strop de undă clară.
Izbeam cu ranga-n cremenea din stană
și-n fund curgea un susur de vioară.