Acum l-aș frământa din piatră goală,
acum din coama apelor lățoase
și i-aș da când oftat de chiparoase,
când glas de fier zbârlit pe nicovală.

Scorni-mi-l-aș pe rând și din baroase
și din azur fierbinte și din smoală,
să sune a bronz, să geamă a răscoală
și, dogorind, a miere să miroase.

Așa l-aș vrea: să gâlgâie, să tune,
să fiarbă, să surâdă și să spere,
ba dulce ca o albă rugăciune,

ba crâncen ca un trăsnet în cădere;
și dacă-i scol din flăcări zbor și strune,
să-i dau din lacrimi sfântă-ngenunchere.