În seară sfîșie codrul tomnatic
Lătratul mitralierei ce seceră cîmpia de aur
Și lacul albastru; noaptea năboiește
De oșteni muribunzi, un geamăt sălbatic
Le sfărîmă lor gura.
Dar încă mai sună molcom chemarea-n pășune,
Norii devin purpurii și un zeu mînios adastă
Pe-a lor sîngerare, luna e rece
Și toate cărările se îndreaptă spre putreziciune.
Sub crengile de aur ale nopții cu stele
Blînda umbră-a surorii prin dumbrava tăcută
Salută duhul eroului, capul însîngerat
Și un murmur de fluier din trestie întomnează.
O, doliu maiestuos! Altarul tău de fier
Înalță văpaia sufletelor
Hrănind de pe-acum crîncena durere
A urmașului nenăscut.