Las câmpurile cu spice să le bată mânia,
Și orașul, ceva mai târziu,
Cu pierdutele sale ruine.

Agitată arzând cenușie numai eu o văd
Între mlaștini și tufișuri,
Îngrozită țipând lângă cuiburi
Și excrementele fiilor lacomi
De se nimerea pe acolo fie și-o singură cioară.

Printre duhori se întinde
Gloria ce îți rămâne,
Alt semn mai mult al tău nu ai
Decât poate paraliticile
Forme de lașitate
Când neplăcutele tale strigăte te privesc.



Traducere Nicoleta Dabija