XIII.


Din toate numai roza ce-n moarte mai încheagă
O inima de flăcări pe palidul stufiș,
Prin seara prelungită de soarele pieziș
Cum tremură în purpur, îmi este cea mai dragă.

Și numai tămâioasa ce s-a păstrat întreagă
În via pustiită de-al toamnei luminiș,
Acum când scânteie de brumă prin frunziș,
Mai tare mă încântă și locul mă leagă.

Ni-e dor de ce-nflorește sub semnul despărțirii
Și brațele ce albe de gâtul meu s-au prins
Mă țin când știu că mâne s-or șterge iar privirii.

Minerva-mi spune: - Uită ce-n pulbere se cerne.
Ciorchini de stele setea ți-o sting și am întins
Iubirii tale cupa petalelor eterne.