Pe geamul înserării văd o floare,
Tulpina ei e prinsă în pahar.
Stă legănată între cer și mare,
Păstrând minunii tainicul lor har.
Amurgul o atinge de departe:
Plăpândul chip adânc a tremurat
De ce să-l plâng? S-a mântuit de moarte,
Cu două veșnicii îngemănat.