Doar labirinturi, răsuciri, embleme,
Laborioasă, rece alcătuire,
Ăst iezuit credea că-i izvodire
Poetică lung șir de stratageme.

Loc sunetele-n pieptu-i nu-și găsesc.
Ierbar de flori de stil, subtilități
Deșarte, simple ingeniozități.
Un stil uscat, lipsit de omenesc.

Nu l-a mișcat homeric glas dogit,
Nici cel de-argint și lună-al lui Vergil,
Pentru Oedip ochi n-are în exil,
Nici pentru Hrist pe cruce răstignit.

Văzut-a-n răsărit cum stele mii
Pălesc în aurora somptuoasă
Și le-a numit cu vorbă păcătoasă:
Găini ale cereștilor câmpii.

Iubirea sacră n-a ajuns s-o știe,
Nici dragostea ce buzele aprinde,
Citind Necruțătoarea îl surprinde
Al lui Marino tom de poezie.

Destinu-i ulterior nu-i scris în carte.
Țărâna din părăginit mormânt
Ajuns-a colb împrăștiat în vânt.
De lumea celor drepți avut-a parte.

Dar oare ce-a simțit privind Splendori
Și Arhetipuri clare? Poate-amar
A plâns atunci, spunându-și: în zadar
Nutritu-m-am cu umbre și erori.

Și ce s-a petrecut când, neclintit,
Foc sacru, Adevărul, s-a ivit?
Lumina-i pură poate l-a orbit,
Mergând pe drumul fără de sfârșit.

Mai este o-ncheiere: vane teme,
Neînsemnate l-au preocupat.
Nu-n rai i-e sufletul, ci frământat
De labirinturi, răsuciri, embleme.



traducere - Andrei Ionescu