Te-avanti si tu, Ariste, ca altii spre Parnas,
Ravnind, oricum, sa-ncaleci pe aprigul Pegas-
Cautator de lauri pe cai primejdioase
Dai cu-ndrazneala lupta in critici bataioase.

Ci lasa, tu, cerneala si pana ta, Ariste,
Uitand paduri, paraie si tintirimuri triste-
Nu cresc iubiri de flacari in carticica slaba.
Vezi, sa nu cazi din munte! Coboara mai degraba.
Tot sunt si fara tine prea multi poeti, si-or fi,
Ce scot la carti, uitarea sa aiba ce-nghiti.
Poate si-acum, de zgomot cand te retragi departe,
Avand de-o muza proasta, de vesnicie, parte,
Aripile Minervei avandu-le egida
Ascunzi un tata pentru alta Telemahida.
Deci teme-te de soarta poetilor de-ocara,
Ce cu gramezi de versuri intruna ne omoara-
Rasplata harazita de viitor e dreapta
Ca-n Pind asteapta lauri, dar si urzici asteapta.
Cand gloria nu-ti vine, sa te-nspaimanti! Apollo
Privindu-si Heliconul si dand de tine-acolo
Va clatina din capul cu carliont ca,-ndata,
Cu-o joarda de rachita in geniul tau sa bata.

Dar ce-i? Te-ncrunti? Raspunsul mi-l da sarmana-ti pana
"Mai bine taci, vei scrie. Bati gura de pomana!
Eu nu fac cale-ntoarsa cand sortii harazira
(Sa stii si tu!) ca pururi sa fiu legat de lira.
Ce-i de ma-acuza lumea cand eu in mine cred?
Tu zbiara si huleste caci tot raman poet!"

Artist, poet nu-i omul ce rima o brodeste,
Si, scartaindu-si pana, hartie cheltuieste.
A scrie versuri bune nu e un fleac, cum crezi-
Cum Vitgenstein usor e sa-i bata pe framcezi.
Pe cand Derjavin, Dmitrev, Lomonosov sunt pusi
Mereu, la loc de cinste, intre poetii rusi,
Hranind cu minte-nalta invataturi strabune-
Prea multe carti mor iute, abia sosite-n lume,
Caci opera lui Grafov, care-n desert rasuna,
Cu Bibrus si Glazunov va putrezi-mpreuna-
Nimeni n-o s-o mai stie, si n-o ceti prostii,
Blestemele lui Phoebus o vor pecetlui.

Ci hai sa zicem insa c-ai fi in Pind ajuns,
Si ca poet, multimea, pe drept cuvant, te-a uns,
Ca toti vor sa citeasca ce scris la tine-n vers e.
Crezi tu ca inspre tine-or incepe sa se verse,
In fluviu, avutia- cu-avere sa te-alegi,
Tu, ca poet, sa cumperi de-a valma, state-ntregi,
In lazi de fier tot galbeni rasunatori sa strangi,
Si-apoi, trantit pe-o rana, sa bei si sa mananci?
Vai! Nu sunt scriitori bogati pe lume, frate,
Ursita nu le taie in marmura palate,
Nici lazi in care aur sa sune si tresalte!
Cocioaba de sub huma si podurile-nalte
Sunt ale lor palate si sali imperiale.
Ii lauda multimea, dar ii nutresc jurnale.
Roata fortunei trece, la ei nu face halta;
Gol s-a nascut, gol merse Rousseau-n lumea cealalta,

Cu cersetorii Camoes, sarmanu-a petrecut,
Kostrov prin pod murit-a de nimenea stiut,
Si maini straine trupul in racla i-au inchis.
Viata lor durere-i si gloria-i un vis.

La spusa mea, imi pare, ca stai ingandurat!
-"Atunci de ce, vei zice, sever m-ai judecat,
Ca Juvenal pe toate sa mi le pomenesti,
Cand despre poezie tu insuti imi vorbesti,
Certat fiind tu insuti cu muza si Parnasul,
Sa-mi predici despre versuri iti dregi intruna glasul.
Ce s-a-ntamplat cu tine? Ii fi smintit sau ba?"
Ariste, la-ntrebare am sa-ti raspund asa:

Candva,-ntr-un sat, tin minte si eu, ca toti mirenii,
Traia un popa varstnic, albit de-amarul vremii.
Traia-n belsug si pace, si cu vecinii drept,
Incat se duse vestea ca-i popa intelept.
Insa, odata, popa prea desertand pahare
Sosind de la o nunta, cam beat, spre inserare,
Niste mujici, saracii, iesitu-i-au-nainte
Zicandu-i cu sfiala: "Asculta-ne parinte,
Noi stim ca bautura, in predici, o-nterzici
Si, sa nu bea, aparte, oricarui om ii zici.
Noi credem, dar, ne spune, de ce chiar dumneata..."
-"Stati si-ascultati! Si popa astfel le raspundea:
Ce spune popa , faceti, si nu ce popa face!
Nu pilda ci cuvantu-i urmati. Si fiti pe pace."

Eu, cu aceleasi vorbe am sa-ti raspund, pe loc,
Dar nu sa ma justific! Asta n-o vreau deloc.
Ferice-acela care, uitand de poezie,
Fara de chin si grija sa vietuiasca stie,
Cu ale sale ode ne-mpovarand jurnale,
Si, fara sa isi piarda comoara vremii sale,
Nu-i place sa se plimbe pe piscuri de Parnas,
Nu-i poftitor de muze, nici de focos Pegas.
Pe el, cu pana-n mana Ramakov nu-l spaimanta,
El nu-i poet, Ariste, dar duce viata blanda.

Ci sa sfarsesc odata c-oi fi plictisitor,
Si cu-a satirei pana n-as vrea sa te omor:
Prietene, acuma, dupa povata mea
Lasa-vei oare lira sa taca malc sau ba?
Alege deci: e bine cand gloria-i cu tine,
Dar sa traiesti in tihna-i de doua ori mai bine!