Rămân poet cu versuri cununate
scrise de inimă albastră și urât,
când aș fi vrut să fiu un porc mistreț
să-mi port prin lume colții poleiți de la rât.

Caut pauza, mereu simpla cezură:
nu știu că ești, poate să fii un fum
și, Doamne, când sudui că m-ai făcut altcum
îmi auresc dinții din gură.

Aș fi pus laba pe pământ
izbind copita cât unghia de heruvim
spre a bate clopotele în turle
ca să vadă cine sunt.

Pe norii așezați în trepte
încerc să umblu seara să mă aflu,
îmi scot piciorul afară din odaie,
dar curge ca țărâna în spice drepte.

Caut pauza, cu virgula viu,
deocamdată pe hârtii
o port după gât ca o blană de vulpi argintii -
găsesc eu punctul ceva mai târziu.

Acum mai fac un pas și încă merg
până rămân numai o mână,
tot ce-a crescut înalt să îngroape,
cînd mă presar în dealuri de țărână.