Iara te-mbata padurea.
Ciocarliile plutitoare
ridica cu ele cerul, pentru umerii nostri povara;
de fapt mai vedeai prin crengi ziua, cum era goala,
dar dupa lungi dupa-amieze ploioase
vin ore mai noi, poleite
cu aur din soare,
la care ferestre ranite
fugind departat din pridvoare,
bat din aripi sfioase.

Apoi e liniste. Chiar ploaia strabate
mai sters lustrul pietrelor in negre culori.
Fosnetele se ghemuiesc toate
In mugurii uzi ai vlastarilor.


Editura Paralela 45, 2004