Sunt o femeie
Și îmi piaptăn părul
Cum fac femeile.
Îl piaptăn de dragul meu.
Îl piaptăn de dragul dragostei.
Îl piaptăn de dragul celui care mi-e drag,
Și părul meu scânteiază și sună de bucurie.
De ploaia dragostei se îngreunează,
Unduiește, se-ntunecă-n visele nopții.
Părul meu se lasă
Ca o mantie și-mi ocrotește
Ceafa oarbă, rănită.

Dar TIMPUL n-a apucat să-mi pieptene părul
Cum face Timpul.
Timpul nu are răstimpuri de vis,-
Indiferent, puțin îi pasă de părul meu,
Îl face cărări și noduri,
Îl încâlcește, îl smulge,
Îl piaptănă până la galben murdar, spălăcit,
Îl piaptănă sur cu argint,
Și înainte să prindă de știre,
Timpul l-a și pieptănat pe spate
Și mi-a făcut un bulgăre de zăpadă pe gât.

Ar trebui să-mi tricotez un șal foarte cald.
Pentru ceafa mea oarbă, rănită.