Nisip și pietre
șlefuite îndelung
de ape și vremi –
ajung de o grădină
oglindind universul
*** Zodia Peștilor
Mari povârnișuri
și văgăuni de gheață
sfârtecă țărmul –
maestrul îmi arată
mugurii unui smochin
*
Adeseori plec
de-acasă după miezul
nopții să aud
cum bocancii sfărâmă
poleiul în liniște
*
De-a lungul cețos
al râului ciorile
în zbor schițează
pe alb cu noduri negre
o formă de arbore
*
La țărmul mării –
valuri cristalizate
în munți de sidef
zdrențuit cu migală
și tors în filigrane
*
O buruiană
în pulbere de lapte
și giuvaiere –
dacă-o atingi rămâne
un tiulei pipernicit
* Sântion de Primăvară
La încercarea
de a încălzi palmele
fără mănușă –
noroc de ghiocelul
într-un coș cu smicele
*
Abia dacă știu –
cascada se topește
cu neliniște –
ori freamătă între stânci
simfonia lui Bruckner
*
Respir cu nesaț –
gunoierul împlântă
și risipește
cu lopata ultima
movilă de zăpadă
*
Astfel sfârșește
o viață fie oricât
de glorioasă –
picătură de ploaie
pe suprafața apei
*
Printre lăstari
de grâu năuciți și arși
în friguri albe –
abia îmi târâi pașii
gândind la pâinea vieții
*
MARTIE
Mărțișor

Zintâi de marte - Mărțișorul
habar n-am de ce-mi vine
să cârpesc vechea
haină cu un fir verde
și subțire de iarbă
*
Apa se umple
de-un sânge albastru
și reînviat –
printre nouri în treacăt
înoată păsări limpezi
*
Fără barcagiu Hinamatsuri
nu-i cu putință calea
spre celălalt țărm –
luna trecând prin fluviu
se oglindește în cer
*
Primele patru
zile de primăvară
fără puhoaie –
cânți la pian și-ți lunecă
un strop curat pe obraz
*
Părul cu fire
albe l-ai vopsit cumva
din întâmplare
odată cu salcia abia
înmugurită?
*
Cascade negre –
un oraș de subsoluri
și găuri de chei
se dezgheață și curge
clipocind în canale
*
La vechea matcă
odată cu berzele
revin bătrânii
jucători cu aripile
în cutiile de șah
*
Tresar și privesc
prin fereastra închisă –
vecina bate
covorul și-mi trimite
un semn fără cuvinte
*
Oricât ridică
muntele ascuțite
piscuri de gheață –
în vale șuvoaiele
se adună în clocot
*
Atât rămâne Anul Nou Agrar
deasupra istoriei
și coroanelor –
cearta unui pițigoi
cu tufa de mărăcini
*
Berzele zboară
în cercuri și schițează
cu aripile
o cupolă deasupra
fântânii și câmpiei
*
Suflă în focuri
de frunze și le păzesc
până la ziuă –
pe marginea drumului
vânzătorii de ceapă
*
Câte un pahar
de vin băut cu poftă
între prieteni –
n-are decât să ningă
afară din răsputeri
*
Mă trezesc din somn –
cineva răscolește
prin podul casei
și-aruncă zăpada
până se rupe gardul
*
Strachina plină
cu lapte dinaintea
câinelui flămând –
de o zi și o noapte
ninge prăpădenie
*
De vijelie
și frig caut adăpost
într-o scorbură –
hainele mele de lemn
în Zilele Moșilor
*
Aproape vorbesc St.Patrik’s Day
mugurii sălciilor
în viscolul alb
și nu înțeleg decât Higan
Vă binevestesc vouă
*
Când își spun ceva
important numai unul
scutură din mâini –
merg alături câinele
vagabond și bătrânul
*
În mii de tomuri –
admir biblioteca
navetistului:
cărți de călătorie
și Mersul Trenurilor
*
Caut îndelung Echinoxul de primăvară
prin buzunare cheia
recapitulând
cu memoria drumuri
și lungi șiruri de nouri
*** Zodia Berbecului
Se întretaie
soarele și acele
de pin împletind
și deasupra
mea un fel de penumbră
*
Din uriașul
codru au rămas câțiva
stejari într-un parc –
ascultăm păsările
mute și claxoanele
*
Ard gunoaiele –
centură de câini turbați
și fum infernal
în jurul orașului
rafinat și luminos
*
Se luminează
înserarea în ploaia
de primăvară –
șevaletul încă alb
adâncește odaia
*
Numai salcia Buna Vestire
freamătă verde printre
arbori amorțiți –
dă-mi o ramură s-o fac
coroană-n jurul frunții
*
Aproape nimic –
cu atât m-am ocupat
o zi întreagă
privind cum rândunica
își construiește cuibul
*
Conace din lemn
de brad și vetre unde
arde rășină –
tot mai îndepărtate
în munte pădurile
*
Culcat pe spate
văd cerul prin tremurul
mesteacănului –
ceasul de mână a stat
și-mi spun Cu-atât mai bine
*
După vânzarea
cartofilor încolțiți
măturătorii
cu aripi ciunge împing
rămășițele albe
*
Dacă aș spune
ceva despre odihna
călătorului –
din pantofi număr și-alung
întâi pietricelele
*
Cineva pleacă
și dintr-o dată resimt
fără iluzii
singurătatea serii
tulburi de primăvară
*
APRILIE
Prier

Vântul izbește Ziua Păcălitului
mugurii și aruncă
în ușă nimic –
apăs clanța și deschid
spre lume-așa cum este
*
Până acasă
vă aduc în găleată
luna proaspătă –
umpleți-vă cănile
și sorbiți-o cu sete
*
Tocmai de-aceea
ascult aproape-n ciudă
concertul de Brahms –
de la pianul tău de mult
n-am primit nici o veste
*
Printre atâtea
femei prea știutoare
la scos ciorapii –
numai tu ești în stare
să deschizi o umbrelă
*
Câte gemete
mute în așteptarea
reînvierii –
cu lăcomie respir
și-ascult cu ochii în gol
*
Corzile de lemn
dezacordat vâjâie
fără-armonie –
în tufișuri izbește
vijelia de-a valma
*
Cine-a-ngrămădit
berbecii în zodia
păguboșilor –
același ne-asuprește
cu zile friguroase
*
Iată înalta Buddha
renunțare și marea
compasiune – Kambutsu-e Hanamatsuri
scuturându-se ploaia
îmbracă un cerșetor
*
La stânga ușii
împodobesc balconul
câteva cepe –
vecina-alege numai
pe cele înverzite
*
Cum să mă vadă
mugurii de mesteacăn
cu atenție –
încă-o dată am uitat
ochelarii acasă
*
Îmi zugrăvește
cu faleze și valuri
atelierul –
apoi închide ochii
și ascultă vuietul
* Săptămâna Patimilor
Dă mântuire
cetății și trezește
floarea în arbori
și cântecul de păsări – Duminica Floriilor
rege al săracilor!
*
Adevăratul
semn al Împărăției
Cerești pe pământ –
se ridică în verde
un lăstar lângă altul
*
Împărțim foame Cina de taină
și nesomn împreună –
dar în sufletul
vostru de mult m-ați vândut
pentru un pumn de linte
*
Legea lui Moise Judecata
cu obrajii în palme
și Iisus legat –
fiecare privește
celuilalt în inimă
*
Patru piroane Vinerea Mare
înfipte și-o coroană
de spini pe frunte - Răstignirea
răsplată pentru un crin
strivit în batjocură
*
După-atroce nopți Invierea
de durere și zile
de umilință –
renaște în lumină
pământul tăgăduit
*
„A venit iarna!”
ghicește fără cusur
prezicătorul
cu ochii la florile
de cireș sub zăpadă
*
Până să treacă
personalul de seară –
prin caldarâmul
spart și cojit al gării
dă buzna primăvara
*** Zodia Taurului
Uscături smulse
de vânt îmi umplu soba
de-acum trei zile –
cum dau să aprind focul
le aflu înflorite
*
La revărsarea Sfântul Gheorghe
sălciilor deasupra
bolovanilor
nu se-aude vuietul
în verde al cascadei
*
Dincolo de zid –
crengile fără frunze
ale prunului
se aprind în galaxii
albe și constelații
*
Schimb cu salcia Immanuel Kant
și râul în trecere
câteva păreri
despre covârșitoarea
voință de a curge
*
Atâtea aripi
de nevăzut se-agită
până scutură
lumina-aprinsă în alb
a prunului în floare
*
Caut numărul
casei pe întuneric
și dintr-o dată –
primul fulger în ploaia
rece de primăvară
*
Cum dă în floare
singur cu măreție
de candelabru –
deja aud pocnetul
castanei în cădere
*
Furtuni de clocot
verde și uragane
fără tunete –
dă năvală potopul
din ogorul nearat
*
Tu ești acvila
cu-aripile în forma
rapacității
mândre și sfidătoare –
extazul de a zbura
*
Dedic iubitei
pietricele ascunse
cu infinită
discreție în pantof
un infidel omagiu
*
MAI
Florar

Cu palma la ochi Armindenul
ascult salcâmii în alb
și-ntunericul –
se risipește-aroma
în tictacul pendulei
*
Când mă întrebă
soția-ngrijorată
„De ce nu dormi?” –
o noapte fără lună
îmi luminează geamul
*
A fost odată
ca niciodată printre
întâmplările
universului și crini
albi de stepă o stâncă
*
Într-anume fel
ai frăgezit țărâna
și-ai îmblânzit-o
cu verigheta până
au răsărit cartofii
*
Hoțul n-ajunge Tangou no sekku
pe furiș la fereastra
întredeschisă –
s-a răzgândit în gardul
de liliac înflorit
*
Dacă am ceva
de bănuit cerului
și pământului –
nici pajură liberă
nu sunt nici piatră în pisc
*
Pe urma coasei
într-un câmp de rapiță
furca ridică
spre cer un candelabru
cu ulei aromat
*
Din jumătatea
vânătă a cerului
tună repetat –
în liniște cealaltă
îmi luminează drumul
*
Încă o molie
în aula cu fotolii
academice? –
tăcerea e un răspuns
desăvârșit la toate
*
Frumos și timid
un taur se ascunde
în munți de frică –
l-amenință vacile
cu ochii fără astâmpăr
*
Din crăpătura
stâncii urcă deasupra
abisului brazi
cu rădăcini de piatră
și aripi verzi împrejur
*
Mângâie cloșca
în gând și-o fericește
pentru strădanii –
apoi își vede vesel
de drum hoțul de găini
*
Dintr-o dată cânți
cu-anume fel de lene
patriarhală –
cucule făgăduind
belșug în cuibul străin
*
O tufă de flori
galbene scânteiază
fără alt martor –
liniștea unei clipe
aproape nesfârșite
*
Cine iubește
piscurile albastre
alege dintre
podoabe o aripă
de culoarea zborului
*
Cu deznădejde Joia Verde
atroce aduc sapa
de coadă și tai
pirul până la un fel
de pace lăuntrică
*
Ce fericire
absolută de-a gândi
nimic altceva –
cum alegi dintre frunze
cireșe pe sărite
*
Să fie numai
o revanșă asupra
eternității
floarea de mac răsucit
fără-ocrotire în vânt?
*
Pădure verde
în lumina umedă
a dimineții –
numai creanga uscată
atrage privirile
*
Trec zile și nopți
prin gara mică și nu-i
nimic de făcut –
despre trenuri și nouri
nu am altceva de spus
*
De uit acasă
ceasul în mare grabă
ori întâmplare –
ce brutal de fericit
mă simt o zi întreagă
*
Iluminați-mi Socrate
prin interior noaptea
de primăvară –
ajunge-un singur pahar
de vin și voluptate
*** Zodia Gemenilor
Dacă-aripile
zboară din plisc și fluviul
curge prin plase –
toate acestea înseamnă
atât și-altceva nimic
*
Cuibul atârnă
fanat și gol deasupra
canionului –
încă un trofeu pentru
vânătorul de vulturi
*
Cu disperare
încerc să văd soarele
mult mai devreme –
dimineața mă înalț
pe vârful degetelor
*
Prăpăd ori amurg
interior al unei
lumi în cădere –
pe masa neagră de lemn
se scutură bujorul
*
În fugă nouri
de piatră funerară
înfundă cerul –
un tunet sau esența
sonoră-a dezolării?
*
Oricum ajungem
noi undeva promite
indicatorul –
ne-așezăm pe marginea
drumului și asta e
*
Tufe de măceș Lao Zi
se oglindesc și iazul
vechi înflorește –
tresărind pentru-o clipă
mi-amintesc paradisul
*
În extaz umblu
cu ochii după nouri
și rândunele –
afurisită fie
mica piatră din pantof
***
IUNIE
Cireșar

Vântul și ploaia Moșii de vară
voluptuos de rece
scutură teiul –
arhierească mitră
peste coliba veche
*
Luna pe-o creangă Rusaliile
și corbul într-o clipă
de oboseală –
doi martori scuturând fără
folos întunericul
*
Încă te încrezi
în puterea dragostei
mântuitoare – To shogo
așezată la pian cânți
cu acea frenezie
*
Ești împotrivă
să îndurăm împreună
furtuna pe când
ploaia de-a curmezișul
răsucește bujorii?
*
Ce mărturisesc
spicele de orz despre
un poem cu maci? –
Le consolează orgoliul
suprem de a nu citi!
*
Din răzbunare
mi-a aruncat în casă
un pumn de greieri –
cu zâmbetul complice
mă-ntâmpină vecina
*
Vine un vuiet
și trece o răcoare
de ocean verde –
ierburile își hrănesc
foamea-adâncă și setea
*
Biblioteca
mă apasă cu rafturi
de cărți celebre –
ce-aș adormi în orzul
împrejmuit cu nouri
*
A șlefuit-o
râul de munte până
i-a dar gingășii
obosite și aripi
de piatră gânditoare
*
Mijesc în floare
macii din putregaiuri
și scorburi goale –
de ard într-anume fel
sălciile pe ape
*
Privesc uneori
cu mare teamă dacă
aleargă norii –
din ce în ce mai tragic
cerul deasupra lumii
*
Îngenuncheat plâng
fără lacrimi muntele
pârjolit și gol –
când soarele decade
în clocot spre asfințit
*
Prea grea povară –
fierbințeala soarelui
învârtoșează
înverșunat pământul –
de sar scântei din sapă
*
Pe țărmul înalt
și-abrupt o floare-absoarbe
fluturi de noapte –
scurt și ritmic se stinge
și se aprinde farul
*
Din greu asupra
nopții marea știrbește
pe țărm stâncile –
până adoarme unul
de-oboseala celorlalți
*
Cu picioarele
goale pleacă-o femeie
de la prașilă –
nici o margine de sat
sub arșița de clocot
*
Un cântec de cer
de o perfecțiune
aeriană –
apoi devine două
aripi de ciocârlie
*
Suveran de alb
fulgeră-o clopotniță
deasupra stepei –
împrejur se-adâncește
verde singurătatea
*
Culcat la umbra
frunzelor de brusture
ascult pământul –
din rădăcina ierbii
nici o amenințare
*
De la semănat
brazda până la vremea
secerișului –
nouă luni omenește
se plămădește o pâine
*
Trec prin sălile
de așteptare somnul
și umilința –
de-aceea mă iau bagaj
numai pe mine însumi
*** Zodia Racului
Dintr-o fântână
atotglorioasă beau Solstițiul de vară
apă cu pumnii –
nici o revelație
în afară de nimic Getshi
*
Cu degetele
și ochii arși de soare
la prășit cartofi –
noaptea te vezi înfipt
pe o cruce în flăcări
*
A trecut Noaptea
de Sânziene fără
s-aleg flori de leac –
cel puțin am irosit
pe nimic insomnia
*
Oricât m-apropii
de-ndemânatic printre
două cântece –
cu-aceeași iscusință
se-ndepărtează cucii
*
Rostesc în șoaptă
numele lui Dumnezeu
și curăț cartofi –
dintr-o improbabilă
și cosmică-ntâmplare
*
Roiuri în delir
de zumzete și aripi
în migrațiune –
spasmodic înflorește
pe țărm un far de noapte
*
Și totul este
o tăcere de ape
primordiale –
vibrează-adânc și fără
sunet Calea Lactee
*
De zăpușeală
clocotită asupra
nisipurilor –
se răcorește umbra
aripilor în fluviu
*
Dintre frumuseți
mă fascinează mica
piatră din pantof –
stăruim împreună
și ne îndemnăm la drum
***
IULIE
Cuptor

Secerătorul
în genunchi pe miriște
înnoadă snopul –
nimic aici și acum
dacă n-ar curge timpul
*
Cu oboseală
de rană lăuntrică
și anonimă –
dintotdeauna luna
unei amiezi de vară
*
Ce amară fierbi
cu inima cafeaua
de consolare –
te înțeleg de ce cânți
numai pe clape negre
*
Îți sorb aroma
cu o naivitate
copilărească –
de-aceea ardem într-o
senină disperare
*
Văd cioburile
farfuriei dincolo
de celălalt gard –
risipite vibrează
în forma Pleiadelor
*
Singur un greier
umple-ntr-atât grădina
cu țârâitul –
de urcă până la cer
gardul în rezonanță
*
Coliba veche Tanabata
podită cu liniște
ne întâmpină Ziua îndrăgostiților
cu rogojini de paie
ori miriști împletite
*
În fiecare
mică de ceas încape
eternitatea –
acolo nouri stelari
și-aici roiuri de fluturi
*
Decât am vorbi
despre căderea în timp
și utopie –
mai bine umplem cana
cu apă rece și bem
*
După arșița
zilei strigătul unei
păsări de noapte –
mă cutremur de-o spaimă
aproape răcoroasă
*
Gol până la brâu –
ploaia voluptoasă
posedându-mă
cu pasiunea apei
de-a fi primordială
*
Călătoria Saigyo
reîncepe odată
cu secerișul –
maestrul împletește
două sandale de pai
*
Un stejar singur Urabonye
deasupra miriștilor
și-orizontului –
opresc și-i ascult umbra
de-un verde fără sfârșit
*
Cu nervii între
tunete și fulgere
cosmogonice –
bagheta meșterului
Bruckner clădind muzica
*
Treziți de ploaie –
melcii cuceresc lumea
încă cinci metri –
din iarba creață până
în coșul de papură
*
De când s-a aprins Miezul verii
la Polul Nord soarele
nopților albe –
în cabană Moș Crăciun
doarme c-o mână la ochi
*
Calc prin orașul Gion
necunoscut și caut
un colț de pâine –
însetat și flămând schimb
ultimul ban pe-o carte
*
Închid umbrela
și-ascult ce melodie
rostogolește
burlanul în ropotul
orgolios de ploaie
*
Numai acolo
îmi cheltui rezervele
de suferință –
lenevind pe stâncile
albe în fața mării
*
Această gheară Sfântul Ilie
de leu zgârâie norii
până preface
ruptura într-un zigzag
zdrențăros de lumină
*
Între vârteje –
lanțul fântânii abia
nu se clintește –
dar pendulează cu cât
se-mblânzește stihia
*
În gara cu trei
cișmele fără apă
și linii moarte –
măturăreasa-nfundă
un geam cu ziarul Timpul
*** Zodia Leului
Deschid sertarul
și-mi zăresc viața roasă
de-acești mici monștri –
un pumn de minutare
strâmbe și fără cadran
*
Mă refugiez
din dogoare la umbra
unui țărm abrupt –
sub cuiburi de prigorii
cu aripi în mișcare
*
În zori se pândesc
vânătorul și puii
de potârniche –
îi unește miriștea
și îi desparte foamea
*
Fără nici un gând
se găsește în locul
perfect chibzuit –
bolovanul aruncat
undeva de-ntâmplare
*
Maestrul face Confucius
discret cu degetul semn
și-nchide ochii –
în briza bărcile vechi
scârțâie la unison
*
Citind o carte
despre urât pe-o lume
fără Dumnezeu –
dau perdeaua de-o parte
și-aprind Calea Lactee
*
Suprem de albă Shiki
diadema de zăpezi
între crenele –
se cutremură piscul
în ochii extenuați
*
În după-amiaza
supraîncinsă apăs
o sonerie –
îmi răspunde țipătul
unui pescăruș în zbor
*
Cu cât pătimesc
de-oboseala drumului
și lehamite –
cu-atât mă fascinează
mica piatră din pantof
***
AUGUST
Gustar

Vlăguit consult
ceasul din turn și-mi sprijin
încă o clipă
ochii pe aripile
porumbeilor în zbor
*
Luna în creștet
și stepele cu floarea
soarelui sub tălpi –
umblu desculț și mă-ntreb
ce rămâne din noapte
*
Așa cum sunteți
tolănite-amândouă
în fânul jilav –
o piersică și dinții
tăi mereu periculoși
*
Rochia udă
se mulează voluptuos
de transparentă –
înviorat în ritmul
ploii te invit la dans
*
În cimitirul
vechi nu-i găsim numele
pe nici o cruce –
pesemne melcii uscați
i-au schimbat literele
*
Plouă de-aseară
cu un fel de putere
a necredinței –
puhoi fără iluzii
și fără deziluzii
*
Caut o masă
în cafeneaua goală
fără să găsesc –
apoi încerc norocul
plecând în altă parte
*
Abia umbrele
bătrânilor jucători
părăsind parcul –
se-ntunecă spre miezul
nopții mesele de șah
*
Curând mă fură
somnul într-o margine
de porumbiște –
cu stelele tolănit
și greierii de pază
*
Scobesc bostanul
și-l cufund în fântâna
fără găleată –
setea mea și-o pasăre
albă în așteptare
*
Îmi spune povești
cu frenezie despre
un pod minunat –
de vechituri sub țigle
ori cale peste ape?
*
Noaptea pe miriști
coacem la foc de paie
știuleți e furat –
cu lăcomie sorbim
aroma laptelui crud
*
Într-o furtună
s-a rupt podul suspendat
peste cascadă –
un curcubeu în șapte
culori îi ține locul
*
Pe dedesuptul
orașului pământul
știe ce face –
un fir de iar sparge
arcul de triumf
*
Nu aventura Sântămăria Mare
albinei într-o mie
și una de flori –
ci a muri nevăzut
și tăinuit sub aripi
*
De frig în piscul
prea aproape de soare
plesnește stânca –
sub stepă se veștejesc
fântânile în clocot
*
Cu cât seceta
pârjolește și seacă
paraginile –
între țepi și spini păroși
se aprind flori galbene
*
Urcă din mare
un fel de profeție
a neliniștii –
o tăcere și-un tremur
de paloarea furtunii
*
Pe sârmă două
cămăși se amestecă
la un mic taifas
între ograda goală
și scârțâitul porții
*
Nelegiuite
cascade și arome
deasupra stepei –
tunete și fulgere
zdrobesc pepenii galbeni
*
Ploaia trântește
înainte și-ndărăt
țăndări de gheață –
nu e nici o scorbură
să facem schimb de haine
*
nici orologiul
Nu merge în singura
gară-a patriei –
în rest
sunt numai stații
cu ceasuri fără ace
*** Zodia fecioarei
Cu ochii pătrund
golul dintre nouri
abia nemișcați –
destulă străduință
pentru lectura de azi
*
Ghicitoreasa
cu o floare de tutun
în părul negru
lovește-ntre genunchii
fierbinți cărțile de joc
*
Usuc în palmă
semințele jilave
de măzăriche –
a dispărut nirvana
lăsând în urmă calea
*
Întunericul
dă năvală în plină
după amiază –
răsună ploaie până
se aprind Pleiadele
*
Tablourile
dintr-o mult lăudată
expoziție –
prin fereastra deschisă
privesc cerul albastru
*
Printre zâmbete
mulțumesc pentru darul
abia oferit –
mărul acru și totuși
cum nu se poate mai bun
*
Pâinea se frânge
cu mâna fără cuțit
și fără păcat –
chef între femei cinstind
Sfântul Ioan al Toamnei
*
Tufe de măceși
pe marginea drumului
leagănă praful –
încâlcite coroane
de spini cu perle roșii
*
Buletinele Diana, Princesse of Walles
de știri în penitență
noaptea și ziua:
S-a stins încă-o poveste
de dragoste-a planetei
***
SEPTEMBRIE
Răpciune

După fulgerul
iluminând muntele
numai pe-o parte – Anul Nou Biblic
tunetul pe-ntuneric
vine de pretutindeni
*
Ultimul sunet In Memory of Lady Di
al chitarei și luna
fără lumină –
câte una se aprind
brichetele de priveghi
*
Astfel începe
drumul spre paradisul
fără-ntoarcere –
săpând și-aruncând peste
mormântul de alături
*
Un amurg mai lung
decât o agonie
a profeților –
cu fruntea în mâini refuz
gândul până la capăt
*
Schimbi diadema
de aur pe-o coroană
săracă de spini –
crini pe rădăcina
buruienilor de câmp
*
Ascultând marșul Candle in the wind
marțial și funebru
al unui clopot –
cât de calm minutarul
ceasului de la mână
*
În limpezimea
și liniștea acestui
răgaz de-amiază
se adună câteva
păsări albe să tacă
*
În dimineața
Sfintei Marii cineva
la poarta moașei –
ori numai vântul bătând
fără prăjină nucii
*
Când s-alung somnul Choyo no sekku
din zori mi-aduc aminte
de-acea doamnă
ocrotind între palme
o crizantemă albă
*
Un glas ce copil
din odaia lipită
pe jos cu pământ:
Diseară mergi la furat
struguri să vedem toamna?
*
Deja frunzele
teilor s-au răsucit
pe jumătate –
se vor împlini abia
de-acum restul faptelor
*
Spre seară îi dă
ocol hoțul de lemne
și pleacă spășit –
încă păzește câmpul
pustiu sperietoarea
*
Cu o lozincă Mother Theresa of Calcutta
de gât un copil plânge
printre sughițuri –
Ia-ne cu tine în rai,
maică a săracilor
*
Tocmai mă trezesc
în miez de noapte și-ascult
vântul și ploaia –
deasupra stepei își fac
treaba cu pricepere
*
La pas prin ploaie –
fără să-aducem cumva
în discuție
absența umbrelor
abia uitate-acasă
*
La ora nouă
fără zece minute
contemplu norii:
albastru grav și abia
schițat cu linii albe
*
Dintotdeauna
se însoțeau și-și vorbeau
pe îndelete –
de-o vreme-n același loc
vine singur câinele
*
Cine împinge
și cine trage plugul
în vijelie –
cu genunchii la pământ
un animal și altul
*
Ploaia greoaie
gârbovește umerii
călătorului
ducând în spate cerul
și soarele cenușiu
*
Tăiat cu sapa Echinocțiul de toamnă
în două și în patru
părți inegale –
apropii umezeala
cartofului de obraz Aki no ohigan
*
Orașul fără
gara în somnul
de dimineață –
dintr-o dată răzbate
șuieratul unui tren
*** Zodia Balanței
Ciocănitoare
în stejar ori dogarul
în butoiul gol –
taraful din marginea
galbenă a pădurii
*
În dimineața
cețoasă nu aruncați
cărbuni din vatră –
să nu-i găsească lupii
sterpi și lihniți de foame
*
O libelulă
moartă pe sfoară mișcă
din patru aripi
odată cu rufele
albe ale vecinei
*
Mirosul în zori
al frunzelor jilave
de tutun pe gard –
abia deschizând ochii
ser risipește visul
*
Rădăcinile
umflate dedesuptul
bulevardului –
scormonind buzunarul
mă împiedic de nimic
*
Cu desnădejde
au mângâiat-o palme
și tălpi desculțe –
brazda-și naște lăstarii
în zloată fără sfârșit
*
Începe vara
de toamnă cu berbecii
slobozi în turmă –
coarne încoronate
cu ultime flori de câmp
*
Atâta a rămas
din livada culeasă
de șapte zile –
această neliniște
a norilor în grabă
*
Se vernisează
prima expoziție
de evantaie –
din senin se stârnește
afară vijelia
***
OCTOMBRIE
Brumar

Perete pictat
cu pini verzi în gol și mii
de valuri venind –
alt zid chinezesc printre
munți surpați de puhoaie
*
Cu-nfrigurare
pipăi în beznă drumul
și bagajele –
greșeala greșelilor
să uit acasă luna
*
Zece degete
croșetează pe clape
negre și albe –
atoateiertătoarea
mea muzică frumoasă
*
Te rog să primești
scrisoare-ngălbenită
și fără-adresă:
culege prima frunză
căzută și citește-o
*
Vântul absoarbe
cu lăcomie ceața
și băltoacele –
prin rupturi mă încearcă
frigul și asta nu-i tot
*
Culegătorul
de porumb își mănâncă
pâinea uscată –
degetele bătrâne
cu verigheta roasă
*
După furtuna
de la mijlocul nopții
nici o schimbare –
aceleași constelații
prin crăpătura ușii
*
Seara în podul
cu fân regăsesc încă
o dată vara –
odihnă în liniștea
paradisului cosit
*
În așteptarea
nopții peste cătunul
de munte vântul
rostogolește prima
avalanșă de frunze
*
Bărci fără vâsle
în golf și țipetele
pescărușului –
brusc și-aproape dureros
mă cutremură frigul
*
Galbene frunze
căzute peste grâul
tocmai răsărit –
privește o ramă
goală și simplă de lemn
*
Întâi am umplut Matsuo Basho
cu ghindă amândouă
buzunarele –
aud vuietul verde
peste ani al codrului
*
Unde-i cuțitul
să retez scorușului
măcar o creangă? –
până îmi vine gândul
ce bine-i să nu găsesc
*
De ziua Sfintei
Vineri în miezul toamnei
plouă cu soare –
o castană trântită
pe-acoperiș cu zgomot
*
Un stol de grauri
în amiaza galbenă
a porumbiștii –
întuneric zdrențuit
de boabele scăpărând
*
Ce scrie despre
răsăritul soarelui
în ziarul de azi?
„Gravă întârziere
de-un minut față de ieri!”
*
Nici până acum
n-am secerat de răul
atâtor furtuni –
lan de paie peste câmp
abia răsăritul verde
*
Știuleți de porumb Moșii de sâmburi
legați cu pănușile
unul de altul –
Moșii galbeni de sâmburi
păzind casa văduvei
*
În mustărie
lăutarii adormiți
de oboseală –
numai vântul șuieră
pe dedesuptul ușii
*
În podul palmei
îmi spune poveștile
de-odinioară
un măr din paradisul
săracilor cu duhul
*
Strâng până-acasă
într-un buchet ardeii
prelungi și roșii –
o femeie întoarce
umbrela în semicerc
*
Gară prea mică
să oprească vreodată
vântul ori trenul –
ceasul fără minutar
arată-același neant
*** Zodia Scorpionului
Demult s-a oprit
fântâna-arteziană
în piața goală –
păsările încă vin
în zbor și pleacă-obosit
*
În felinarul
palid o frunză ține
loc de flacără –
scârțâie prelung ușa
colibei părăsite
*
Blocuri de beton
mucegăit și cârduri
de câini vagabonzi –
pe-aici au trăit oameni
veseli și cafenele
*
La miezul nopții
am răsucit îndărăt
vechiul ceas din turn
prelungind veșnicia
cu șaizeci de minute
*
Se prăbușește
un potop de zăpadă
peste-America –
Statuia Libertății
frântă în viforniță
*
Lume de săraci
și miliardari unde
se fură totul –
dorm în tihnă sub vița
de vie sălbatică
*
Pe cine zăresc
în oglinda inuman
de șlefuită –
stau de vorbă cu nimeni
și împărțim tăcerea
*
În loc de cruce
îi așează la creștet
sperietoarea –
să păzească-mpreună
măceșii din cimitir
*
Nimic altceva
decât poemul pentru
o zi ploioasă –
număr treizeci și una
de păsări negre pe cer
***
NOIEMBRIE
Vinicer

Îngenuncheată
moșește cu mâinile
cuibul de cartofi –
rugăciuni fără alte
nădejdi decât în lacrimi
*
Încă o dată
cu vârful bățului sparg
luna în baltă –
dar încăpățânată
se reface din cioburi
*
Încoronată
cu frunze de mesteacăn
aurifere –
prințesă de o seară
în blugii strânși pe coapse
*
Binecuvântat
fie asfințitul când
s-au cutremurat
inima ta și a mea
de aceeași durere
*
Se luminează
dincolo de amiază
aerul rece –
singur printre arțarii
roșii merg în tăcere
*
Își beau cafeaua
măcinată de-acasă
și comentează
ultimele știri despre
nimic slujbașii publici
*
Noaptea Tuturor
Sfinților și Morților
dintotdeauna –
spre cimitir pâlpâie
felinare din bostani
*
De Sfântul Mihail
cumperi o crizantemă
în loc de trei pâini –
umana fericire
de-a uita prețul foamei
*
Nu știu pe lume
altă negustorie
mai păguboasă! –
spune cu lehamite
o vânzătoare de cărți
*
Între coliba
moșneagului și vântul
de miază-noapte –
cerul în paragină
în jurul stepei goale
*
Seara încleștați
pieptenii de scărmănat
lâna și câlții –
în deșert fie nunta
lupoaicei peste noapte
*
Cu ramurile
goale se desenează
pe carul pustiu
ceva de-o formă unde
nu se ascunde nimic
*
Marea problemă
nu-i zdrobirea stâncilor
cu târnăcopul –
tăcând pe dedesupt vin
aprig rădăcinile
*
Sub promoroaca
iluminând asfaltul
pe întuneric –
cu sfială și frică
ating cerul cu pașii
*
Vă rog, prieteni,
dați o fugă să vedeți
altceva nimic –
sub lapoviță iarba
crudă-nverzește stepa
*
Printr-o spărtură
a coliviei scapă
un pitpalac orb –
liber de-a pieri în zbor
spre stelele sudului
*
Corzi fără suflet Muzica mea frumoasă
într-o cutie neagră
de rezonanță –
prin degete aleargă
sufletul tău pe clape
*
Cu cât mai repede
împărțiți-vă snopul
de crizanteme –
ajunge numai una
să-mi lumineze-odaia
*
Se cutremură
vârfurile zbârlite
ale pinilor –
în liniște Orion
deasupra vijeliei
*
„Să fie cerul
cu-adevărat albastru
ori iluzie?” –
între ochi și inima
vie găsești răspunsul
*
Coboară din tren World Hello Day
controloarea cu basca
într-o sprânceană –
prins la butonieră se ascunde
o singură mireasă
*
„Cu precădere
se rânduiesc în formă
de constelații…” –
citește astrologul
frunzele sub mesteacăn
*
În așteptarea
lui Dumnezeu la poarta
cu lacăt mare –
ne cântă liturghia
moină fără simbrie
*
O hoinăreală
cu mâinile înfipte
în buzunare –
albastră bucurie
de a fi liber sub cer
*
Acum și aici
privesc liniștit marea
și n-aștept nimic –
ori marea mă privește
și nu așteaptă nimic
*
Cu ochii închiși
ascult singur murmurul
universului –
simfonia lui Bruckner
umple întunericul
*
Încă din seara
când au scos la vânzare
casa bătrânei
își încearcă norocul
cea dintâi fulguire
*
Din greu a clădit
imperiul cu armate
fără limite –
prea târziu să-și dea seama
că n-a ridicat nimic
*
Zvârliți câteva
boabe-ntr-un ciob de Ziua
Sfântului Andrei –
în curând va răsări
altă Carte-a Genezei
***
DECEMBRIE
Undrea

Nici desfrunzirii
nu se împotrivește
nici înghețului –
în râu se oglindește
bătrânul meu maestru
*
Bucuriile
și durerile sapă
cu-nverșunare –
riduri pe trunchiul străvechi
și zbârcituri în lună
*
Cu veșminte
de-a valma risipite
prin alte odăi –
armonia perfectă
și goală-a trupului tău
*
Paltonul negru
și lung până la tocuri
nu se clintește –
apoi se-ndepărtează
fără-a privi îndărăt
*
După o noapte
albă de ger n-a rămas
din ceață nimic –
printre spini de coroană
dă chiciura în floare
*
Mor fântânarii Moș Nicolae fântânarul
la răscruce de drumuri
și fântânile –
cât prețul apei crește
și scade al sângelui
*
La stup se-ntoarce
cu chiciură pe aripi
Sfântu-Ambrozie –
greu să aduci polenul
din stele până-acasă!
*
În dimineața
friguroasă bărcile
satului în golf –
câte una scârțâie
din când în când fără vânt
*
De răul ploii
s-au topit cerșetorii
prin adăposturi –
rabdă în alb la colțul
străzii crizantemele
*
Încă de-aseară
viforul răscolește
plopii în stepă –
ori bufnesc adânc bașii
sub harpa lui Terenyi
*
Cu multe păreri
de rău a plecat în alt
oraș vecina –
de-atunci ridicăm ochii
spre aceiași nouri lungi
*
De frig și foame
au dărâmat stejarii
fără cruțare –
acum viscolul smulge
cătunul din rădăcini
*
Ce e speranța?
te întrebi adeseori
cu disperare –
lumină stinsă în vânt
și totuși iluminând
*
Acele de pin
de la mijire până
la scuturare –
câte două alături
în viață și moarte
*
Zace miriștea
cu noroiul în brazde
negre și albe –
dedesupt germinează
nuntă de primăvară
*
Împrejur câinii
străzii veghează un brad
fără podoabe –
în lumina de noapte
ninge cu giuvaiere
*
Fără nici un gând –
sorb ceai de tei sub nouă
plăpumi și pleduri –
tremurându-mi simbria
după-aruncat zăpada
*
O vijelie
de schimbă lăutarii
instrumentele –
scârțâie la unison
porțile și zăpada
*
Zărind moneda
sub pojghița de polei
o adăugăm
tuturor celorlalte
câștiguri fără voie
*
Cu degetele
degerate pe un sac
târâș de cartofi –
o bătrână în gara
sigilată de sloiuri
*** Zodia Capricornului
De-a curmezișul
valurilor potopind
stâncile pe țărm –
un pin cu acele verzi
și zburlite-n furtună
*
Oricum și oricât
mă implora la ușă
cu discreție –
azi între cer și pământ
se răzbună zăpada
*
Treisprezece morți Moș Crăciun
în treisprezece ore
de război rece
scoate Moșul din sacul
de împărat eschimos
*
Încă un copil Noaptea de Moș Ajun
vine jertfă pe-o lume
fără iertare –
Însuși Dumnezeu născut
în ieslea săracilor
*
Se îndesește
semeț în farfurie
orzul încolțit –
poate dormi pe deplin
meșterul prezicător
*
La revărsatul
zorilor scânteiază
ceva minunat –
gerul a spart urciorul
într-o mână de cioburi
*
Călare pe albi
dragoni apocaliptici
de Siberia –
se preschimbă nagaica
lui Genghis-Han în crivăț
*
Marea îngheață
noaptea la țărm în statui
miraculoase
și stranii cum nu găsești
nici în cartea de vise
*
Vom călători
cu gândul fără șapte
cai albi la troică –
numai să adăugăm
clinchete de zurgălăi
*
Răgaz de-un minut
privind palmele după
un an de muncă –
alt fel de calendar scris
de-a dreptul pe degete
*
La miezul nopții
de Anul Nou soția
cârpește ciorapi – San-gani-chi
o cale sau nici una
de-a întâmpina clipa
***
IANUARIE
Gerar

Primul buletin Crăciunul Mic
de știri la ora șapte Anul Nou
după Anul Nou –
ascult cu atenție Ostrogatsu
zuruitul crengilor
*
Încă dansează
rochii și cămăși precum
le-ndoaie vântul –
în ziua de Anul Nou
vecina-ntinde rufe
*
Dincolo de nori
subțiri luna sculptează
un cerc imperfect –
ce importanță are
altceva decât atât
*
Întotdeauna
te iubește cineva
de prea departe –
între două întâlniri
despărțite de-o viață
*
Aud concertul
de Grieg de fiecare
dată cu ochii –
norii și degetele
tale curgând pe clape
*
Până la cristal
a degerat cascada
între plin și gol –
vâjâie în vârteje
vântul de-a rostogolul
*
Sună din tălăngi Boboteaza
până se albăstrește
cerul în apă –
bea-l și vei fi primenit
și-nseninat peste an
*
Zece degete
și-un cuțit descoperă
sub coaja neagră
a cartofului boare
dulce de primăvară
*
În lingurița
de argint cu dulceață
nu găsești nimic
din cireșul cu ramuri
sprijinind Pleiadele
*
De patru zile
caut la rând un timbru
în cinci orașe –
ce înseamnă a pune
la-ncercare destinul
*
Se întrevede
cerul nopții prin geamul
spoit cu gheață –
fără scântei muzica
scapără în oglindă
*
De multă vreme
s-au stins lumânările
și colindele –
abia stăruie între
ace de brad Orion
*
Deschei nasturii
fără ață și îmbrac
sperietoarea –
fericiți împreună
și amețiți în viscol
*
Unde sunt ochii
florăresei fulgerând
odinioară –
leagă strâns și aburcă
gemând în spate vâscul
*
Te binecuvânt
în numele hârtiei
și-al zăpezilor – Ziua Poeților
creionul meu cu vârful
întotdeauna tocit
*
Se împlinește
peste faleze un frig
nebun de-albastru –
sting focul și contemplu
întocmai o minune
*
Supraviețuiesc Miezul iernii
fără evenimente
și mari iluzii –
pentru focul din sobă
mi-e milă să tai lemne
*
Calmul gardului
mă îndeamnă să-i pipăi
îndelung lemnul –
despre căderea nopții
discutăm pe tăcute
*
Numai viforul
învie pustietăți
și linii moarte –
de-o viață-aștept pe nimeni
în halta fără trenuri
*** Zodia Vărsătorului
O picătură
de apă învelește
vârful spinului –
când se scutură una
o-nlocuiește alta
*
Foarte revoltați
pensionarii britanici
cer despăgubiri:
imediat guvernul
s-acorde spor de crivăț
*
Îndoi hârtia
și-o rup din calendarul
anului trecut –
câte una învelesc
cepele de răsădit
*
În același fel
înfloresc sub chiciură
prunii și gardul –
mirabil și minunat
nimic tocmai de-aceea
*
Valuri de gheață
ți saramură în vânt
zdrobesc faleza –
scapără în tunete
albe întunericul
*
Ninge cu-atâta
belșug de nu se vede
mărăcinișul –
fără să dovedească
sticletelui cântecul
*
Totuși nu-i decât
unul dintre țurțurii
căzuți și zdrobiți –
tocmai de-aceea m-aplec
pentru încredințare
*
Privesc fereastra
într-atât de-nghețată
încât a-nflorit –
abia alung ce gânduri
nu mă lasă în pace
*
Singur prin ceață Anul nou Lunar Chinezesc
fără sfârșit am scrutat
invizibilul –
spune maestrul bătrân
lovind c-un deget luna
*
În ploaie și frig
îmi astâmpăr dorința
de-a vedea munții –
numai la frig și ploaie
încă nu găsesc leacul
*
Deschid fereastra
și întrerup șlagărul
radioului –
din când în când susurul
moale-al unei picături
*
De-acum ducă-se
pe pustii gândurile
de nerezolvat –
vântul rece din față
limpezește mințile
***
FEBRUARIE
Făurar

Liber să optez - Anul Nou al Pomilor
atunci aleg cristalul
din vârful crengii –
unul cu totul ciobit Hatsu-uma
de-o lună imperfectă
*
Ori de câte ori
discutăm despre viața
răbdată în doi –
soția-mbrățișează
vaza de flori și tace
*
Umbrela verde
dispare după colțul
celeilalte străzi –
nu îmi dau seama de ce
rămân înlemnit în loc
*
La ureche porți
o splendoare de perlă
ori picătura
de apă cu meșteșug
șlefuită în viscol
*
Cu schiurile
pe umărul stâng iese
din librărie –
a cumpărat un album
cu priveliști montane
*
Destul m-am silit
până să găsesc prilej
de bucurie –
rup cu pocnet câteva
vreascuri și aprind un foc
*
Cât pentru mine –
o seară întru totul
obișnuită –
urmăresc dâra de fum
și îmi continui drumul
*
Din orizontul
mării fără liniște
se apropie
nouri sau piscuri albe
cu râpi în migrațiune
*
Călătorule
din imperiul cu geruri
zdrobind oțelul –
cald în țara unde-abia
îngheață bocnă apa
*
Nici un arbore
pe locul brădetului
corhănit cu spor –
doar sonerii și ziduri
văruite în verde
*
Singur în sala
grandioasă și goală
fără limită –
intră în rezonanță
plesnetul unei fibre
*
Din câteva crengi
de arțar potrivite
de întâmplare –
maestrul îmi arată
conturul poetului
*
Nici nu s-a rotit
asupra mării farul
încă neaprins –
o ninsoare cu țăndări
sparge întunericul
*
Fără perdele Sfântul Valentin
geamurile vecinei
înfloresc de frig – Ziua îndrăgostiților
vino odată vară
cu toată limpezimea
*
Zăresc prin gheața
șlefuită plantele
verzi ale bălții –
pentru întâia oară
merg deasupra apelor
*
Acum ești un om
de zăpadă necăjit
și-aproape surpat –
te așteptăm la vară
într-o cană cu apă!
*
Acoperișul
gării s-a spart în goluri
negre dedesupt –
doar stolul de porumbei
repară cu-aripile
*
Cu anume fel
de neliniște ascund
ceasul din palmă –
se infiltrează încă
o zi printre degete
***
Numai spiritul
calcă nisipu-ondulat
și încăpător –
acea grădină goală
concentrând universul











Nisip și pietre
șlefuite îndelung
de ape și vremi –
ajung de o grădină
oglindind universul
*** Zodia Peștilor
Mari povârnișuri
și văgăuni de gheață
sfârtecă țărmul –
maestrul îmi arată
mugurii unui smochin
*
Adeseori plec
de-acasă după miezul
nopții să aud
cum bocancii sfărâmă
poleiul în liniște
*
De-a lungul cețos
al râului ciorile
în zbor schițează
pe alb cu noduri negre
o formă de arbore
*
La țărmul mării –
valuri cristalizate
în munți de sidef
zdrențuit cu migală
și tors în filigrane
*
O buruiană
în pulbere de lapte
și giuvaiere –
dacă-o atingi rămâne
un tiulei pipernicit
* Sântion de Primăvară
La încercarea
de a încălzi palmele
fără mănușă –
noroc de ghiocelul
într-un coș cu smicele
*
Abia dacă știu –
cascada se topește
cu neliniște –
ori freamătă între stânci
simfonia lui Bruckner
*
Respir cu nesaț –
gunoierul împlântă
și risipește
cu lopata ultima
movilă de zăpadă
*
Astfel sfârșește
o viață fie oricât
de glorioasă –
picătură de ploaie
pe suprafața apei
*
Printre lăstari
de grâu năuciți și arși
în friguri albe –
abia îmi târâi pașii
gândind la pâinea vieții
*
MARTIE
Mărțișor

Zintâi de marte - Mărțișorul
habar n-am de ce-mi vine
să cârpesc vechea
haină cu un fir verde
și subțire de iarbă
*
Apa se umple
de-un sânge albastru
și reînviat –
printre nouri în treacăt
înoată păsări limpezi
*
Fără barcagiu Hinamatsuri
nu-i cu putință calea
spre celălalt țărm –
luna trecând prin fluviu
se oglindește în cer
*
Primele patru
zile de primăvară
fără puhoaie –
cânți la pian și-ți lunecă
un strop curat pe obraz
*
Părul cu fire
albe l-ai vopsit cumva
din întâmplare
odată cu salcia abia
înmugurită?
*
Cascade negre –
un oraș de subsoluri
și găuri de chei
se dezgheață și curge
clipocind în canale
*
La vechea matcă
odată cu berzele
revin bătrânii
jucători cu aripile
în cutiile de șah
*
Tresar și privesc
prin fereastra închisă –
vecina bate
covorul și-mi trimite
un semn fără cuvinte
*
Oricât ridică
muntele ascuțite
piscuri de gheață –
în vale șuvoaiele
se adună în clocot
*
Atât rămâne Anul Nou Agrar
deasupra istoriei
și coroanelor –
cearta unui pițigoi
cu tufa de mărăcini
*
Berzele zboară
în cercuri și schițează
cu aripile
o cupolă deasupra
fântânii și câmpiei
*
Suflă în focuri
de frunze și le păzesc
până la ziuă –
pe marginea drumului
vânzătorii de ceapă
*
Câte un pahar
de vin băut cu poftă
între prieteni –
n-are decât să ningă
afară din răsputeri
*
Mă trezesc din somn –
cineva răscolește
prin podul casei
și-aruncă zăpada
până se rupe gardul
*
Strachina plină
cu lapte dinaintea
câinelui flămând –
de o zi și o noapte
ninge prăpădenie
*
De vijelie
și frig caut adăpost
într-o scorbură –
hainele mele de lemn
în Zilele Moșilor
*
Aproape vorbesc St.Patrik’s Day
mugurii sălciilor
în viscolul alb
și nu înțeleg decât Higan
Vă binevestesc vouă
*
Când își spun ceva
important numai unul
scutură din mâini –
merg alături câinele
vagabond și bătrânul
*
În mii de tomuri –
admir biblioteca
navetistului:
cărți de călătorie
și Mersul Trenurilor
*
Caut îndelung Echinoxul de primăvară
prin buzunare cheia
recapitulând
cu memoria drumuri
și lungi șiruri de nouri
*** Zodia Berbecului
Se întretaie
soarele și acele
de pin împletind
și deasupra
mea un fel de penumbră
*
Din uriașul
codru au rămas câțiva
stejari într-un parc –
ascultăm păsările
mute și claxoanele
*
Ard gunoaiele –
centură de câini turbați
și fum infernal
în jurul orașului
rafinat și luminos
*
Se luminează
înserarea în ploaia
de primăvară –
șevaletul încă alb
adâncește odaia
*
Numai salcia Buna Vestire
freamătă verde printre
arbori amorțiți –
dă-mi o ramură s-o fac
coroană-n jurul frunții
*
Aproape nimic –
cu atât m-am ocupat
o zi întreagă
privind cum rândunica
își construiește cuibul
*
Conace din lemn
de brad și vetre unde
arde rășină –
tot mai îndepărtate
în munte pădurile
*
Culcat pe spate
văd cerul prin tremurul
mesteacănului –
ceasul de mână a stat
și-mi spun Cu-atât mai bine
*
După vânzarea
cartofilor încolțiți
măturătorii
cu aripi ciunge împing
rămășițele albe
*
Dacă aș spune
ceva despre odihna
călătorului –
din pantofi număr și-alung
întâi pietricelele
*
Cineva pleacă
și dintr-o dată resimt
fără iluzii
singurătatea serii
tulburi de primăvară
*
APRILIE
Prier

Vântul izbește Ziua Păcălitului
mugurii și aruncă
în ușă nimic –
apăs clanța și deschid
spre lume-așa cum este
*
Până acasă
vă aduc în găleată
luna proaspătă –
umpleți-vă cănile
și sorbiți-o cu sete
*
Tocmai de-aceea
ascult aproape-n ciudă
concertul de Brahms –
de la pianul tău de mult
n-am primit nici o veste
*
Printre atâtea
femei prea știutoare
la scos ciorapii –
numai tu ești în stare
să deschizi o umbrelă
*
Câte gemete
mute în așteptarea
reînvierii –
cu lăcomie respir
și-ascult cu ochii în gol
*
Corzile de lemn
dezacordat vâjâie
fără-armonie –
în tufișuri izbește
vijelia de-a valma
*
Cine-a-ngrămădit
berbecii în zodia
păguboșilor –
același ne-asuprește
cu zile friguroase
*
Iată înalta Buddha
renunțare și marea
compasiune – Kambutsu-e Hanamatsuri
scuturându-se ploaia
îmbracă un cerșetor
*
La stânga ușii
împodobesc balconul
câteva cepe –
vecina-alege numai
pe cele înverzite
*
Cum să mă vadă
mugurii de mesteacăn
cu atenție –
încă-o dată am uitat
ochelarii acasă
*
Îmi zugrăvește
cu faleze și valuri
atelierul –
apoi închide ochii
și ascultă vuietul
* Săptămâna Patimilor
Dă mântuire
cetății și trezește
floarea în arbori
și cântecul de păsări – Duminica Floriilor
rege al săracilor!
*
Adevăratul
semn al Împărăției
Cerești pe pământ –
se ridică în verde
un lăstar lângă altul
*
Împărțim foame Cina de taină
și nesomn împreună –
dar în sufletul
vostru de mult m-ați vândut
pentru un pumn de linte
*
Legea lui Moise Judecata
cu obrajii în palme
și Iisus legat –
fiecare privește
celuilalt în inimă
*
Patru piroane Vinerea Mare
înfipte și-o coroană
de spini pe frunte - Răstignirea
răsplată pentru un crin
strivit în batjocură
*
După-atroce nopți Invierea
de durere și zile
de umilință –
renaște în lumină
pământul tăgăduit
*
„A venit iarna!”
ghicește fără cusur
prezicătorul
cu ochii la florile
de cireș sub zăpadă
*
Până să treacă
personalul de seară –
prin caldarâmul
spart și cojit al gării
dă buzna primăvara
*** Zodia Taurului
Uscături smulse
de vânt îmi umplu soba
de-acum trei zile –
cum dau să aprind focul
le aflu înflorite
*
La revărsarea Sfântul Gheorghe
sălciilor deasupra
bolovanilor
nu se-aude vuietul
în verde al cascadei
*
Dincolo de zid –
crengile fără frunze
ale prunului
se aprind în galaxii
albe și constelații
*
Schimb cu salcia Immanuel Kant
și râul în trecere
câteva păreri
despre covârșitoarea
voință de a curge
*
Atâtea aripi
de nevăzut se-agită
până scutură
lumina-aprinsă în alb
a prunului în floare
*
Caut numărul
casei pe întuneric
și dintr-o dată –
primul fulger în ploaia
rece de primăvară
*
Cum dă în floare
singur cu măreție
de candelabru –
deja aud pocnetul
castanei în cădere
*
Furtuni de clocot
verde și uragane
fără tunete –
dă năvală potopul
din ogorul nearat
*
Tu ești acvila
cu-aripile în forma
rapacității
mândre și sfidătoare –
extazul de a zbura
*
Dedic iubitei
pietricele ascunse
cu infinită
discreție în pantof
un infidel omagiu
*
MAI
Florar

Cu palma la ochi Armindenul
ascult salcâmii în alb
și-ntunericul –
se risipește-aroma
în tictacul pendulei
*
Când mă întrebă
soția-ngrijorată
„De ce nu dormi?” –
o noapte fără lună
îmi luminează geamul
*
A fost odată
ca niciodată printre
întâmplările
universului și crini
albi de stepă o stâncă
*
Într-anume fel
ai frăgezit țărâna
și-ai îmblânzit-o
cu verigheta până
au răsărit cartofii
*
Hoțul n-ajunge Tangou no sekku
pe furiș la fereastra
întredeschisă –
s-a răzgândit în gardul
de liliac înflorit
*
Dacă am ceva
de bănuit cerului
și pământului –
nici pajură liberă
nu sunt nici piatră în pisc
*
Pe urma coasei
într-un câmp de rapiță
furca ridică
spre cer un candelabru
cu ulei aromat
*
Din jumătatea
vânătă a cerului
tună repetat –
în liniște cealaltă
îmi luminează drumul
*
Încă o molie
în aula cu fotolii
academice? –
tăcerea e un răspuns
desăvârșit la toate
*
Frumos și timid
un taur se ascunde
în munți de frică –
l-amenință vacile
cu ochii fără astâmpăr
*
Din crăpătura
stâncii urcă deasupra
abisului brazi
cu rădăcini de piatră
și aripi verzi împrejur
*
Mângâie cloșca
în gând și-o fericește
pentru strădanii –
apoi își vede vesel
de drum hoțul de găini
*
Dintr-o dată cânți
cu-anume fel de lene
patriarhală –
cucule făgăduind
belșug în cuibul străin
*
O tufă de flori
galbene scânteiază
fără alt martor –
liniștea unei clipe
aproape nesfârșite
*
Cine iubește
piscurile albastre
alege dintre
podoabe o aripă
de culoarea zborului
*
Cu deznădejde Joia Verde
atroce aduc sapa
de coadă și tai
pirul până la un fel
de pace lăuntrică
*
Ce fericire
absolută de-a gândi
nimic altceva –
cum alegi dintre frunze
cireșe pe sărite
*
Să fie numai
o revanșă asupra
eternității
floarea de mac răsucit
fără-ocrotire în vânt?
*
Pădure verde
în lumina umedă
a dimineții –
numai creanga uscată
atrage privirile
*
Trec zile și nopți
prin gara mică și nu-i
nimic de făcut –
despre trenuri și nouri
nu am altceva de spus
*
De uit acasă
ceasul în mare grabă
ori întâmplare –
ce brutal de fericit
mă simt o zi întreagă
*
Iluminați-mi Socrate
prin interior noaptea
de primăvară –
ajunge-un singur pahar
de vin și voluptate
*** Zodia Gemenilor
Dacă-aripile
zboară din plisc și fluviul
curge prin plase –
toate acestea înseamnă
atât și-altceva nimic
*
Cuibul atârnă
fanat și gol deasupra
canionului –
încă un trofeu pentru
vânătorul de vulturi
*
Cu disperare
încerc să văd soarele
mult mai devreme –
dimineața mă înalț
pe vârful degetelor
*
Prăpăd ori amurg
interior al unei
lumi în cădere –
pe masa neagră de lemn
se scutură bujorul
*
În fugă nouri
de piatră funerară
înfundă cerul –
un tunet sau esența
sonoră-a dezolării?
*
Oricum ajungem
noi undeva promite
indicatorul –
ne-așezăm pe marginea
drumului și asta e
*
Tufe de măceș Lao Zi
se oglindesc și iazul
vechi înflorește –
tresărind pentru-o clipă
mi-amintesc paradisul
*
În extaz umblu
cu ochii după nouri
și rândunele –
afurisită fie
mica piatră din pantof
***
IUNIE
Cireșar

Vântul și ploaia Moșii de vară
voluptuos de rece
scutură teiul –
arhierească mitră
peste coliba veche
*
Luna pe-o creangă Rusaliile
și corbul într-o clipă
de oboseală –
doi martori scuturând fără
folos întunericul
*
Încă te încrezi
în puterea dragostei
mântuitoare – To shogo
așezată la pian cânți
cu acea frenezie
*
Ești împotrivă
să îndurăm împreună
furtuna pe când
ploaia de-a curmezișul
răsucește bujorii?
*
Ce mărturisesc
spicele de orz despre
un poem cu maci? –
Le consolează orgoliul
suprem de a nu citi!
*
Din răzbunare
mi-a aruncat în casă
un pumn de greieri –
cu zâmbetul complice
mă-ntâmpină vecina
*
Vine un vuiet
și trece o răcoare
de ocean verde –
ierburile își hrănesc
foamea-adâncă și setea
*
Biblioteca
mă apasă cu rafturi
de cărți celebre –
ce-aș adormi în orzul
împrejmuit cu nouri
*
A șlefuit-o
râul de munte până
i-a dar gingășii
obosite și aripi
de piatră gânditoare
*
Mijesc în floare
macii din putregaiuri
și scorburi goale –
de ard într-anume fel
sălciile pe ape
*
Privesc uneori
cu mare teamă dacă
aleargă norii –
din ce în ce mai tragic
cerul deasupra lumii
*
Îngenuncheat plâng
fără lacrimi muntele
pârjolit și gol –
când soarele decade
în clocot spre asfințit
*
Prea grea povară –
fierbințeala soarelui
învârtoșează
înverșunat pământul –
de sar scântei din sapă
*
Pe țărmul înalt
și-abrupt o floare-absoarbe
fluturi de noapte –
scurt și ritmic se stinge
și se aprinde farul
*
Din greu asupra
nopții marea știrbește
pe țărm stâncile –
până adoarme unul
de-oboseala celorlalți
*
Cu picioarele
goale pleacă-o femeie
de la prașilă –
nici o margine de sat
sub arșița de clocot
*
Un cântec de cer
de o perfecțiune
aeriană –
apoi devine două
aripi de ciocârlie
*
Suveran de alb
fulgeră-o clopotniță
deasupra stepei –
împrejur se-adâncește
verde singurătatea
*
Culcat la umbra
frunzelor de brusture
ascult pământul –
din rădăcina ierbii
nici o amenințare
*
De la semănat
brazda până la vremea
secerișului –
nouă luni omenește
se plămădește o pâine
*
Trec prin sălile
de așteptare somnul
și umilința –
de-aceea mă iau bagaj
numai pe mine însumi
*** Zodia Racului
Dintr-o fântână
atotglorioasă beau Solstițiul de vară
apă cu pumnii –
nici o revelație
în afară de nimic Getshi
*
Cu degetele
și ochii arși de soare
la prășit cartofi –
noaptea te vezi înfipt
pe o cruce în flăcări
*
A trecut Noaptea
de Sânziene fără
s-aleg flori de leac –
cel puțin am irosit
pe nimic insomnia
*
Oricât m-apropii
de-ndemânatic printre
două cântece –
cu-aceeași iscusință
se-ndepărtează cucii
*
Rostesc în șoaptă
numele lui Dumnezeu
și curăț cartofi –
dintr-o improbabilă
și cosmică-ntâmplare
*
Roiuri în delir
de zumzete și aripi
în migrațiune –
spasmodic înflorește
pe țărm un far de noapte
*
Și totul este
o tăcere de ape
primordiale –
vibrează-adânc și fără
sunet Calea Lactee
*
De zăpușeală
clocotită asupra
nisipurilor –
se răcorește umbra
aripilor în fluviu
*
Dintre frumuseți
mă fascinează mica
piatră din pantof –
stăruim împreună
și ne îndemnăm la drum
***
IULIE
Cuptor

Secerătorul
în genunchi pe miriște
înnoadă snopul –
nimic aici și acum
dacă n-ar curge timpul
*
Cu oboseală
de rană lăuntrică
și anonimă –
dintotdeauna luna
unei amiezi de vară
*
Ce amară fierbi
cu inima cafeaua
de consolare –
te înțeleg de ce cânți
numai pe clape negre
*
Îți sorb aroma
cu o naivitate
copilărească –
de-aceea ardem într-o
senină disperare
*
Văd cioburile
farfuriei dincolo
de celălalt gard –
risipite vibrează
în forma Pleiadelor
*
Singur un greier
umple-ntr-atât grădina
cu țârâitul –
de urcă până la cer
gardul în rezonanță
*
Coliba veche Tanabata
podită cu liniște
ne întâmpină Ziua îndrăgostiților
cu rogojini de paie
ori miriști împletite
*
În fiecare
mică de ceas încape
eternitatea –
acolo nouri stelari
și-aici roiuri de fluturi
*
Decât am vorbi
despre căderea în timp
și utopie –
mai bine umplem cana
cu apă rece și bem
*
După arșița
zilei strigătul unei
păsări de noapte –
mă cutremur de-o spaimă
aproape răcoroasă
*
Gol până la brâu –
ploaia voluptoasă
posedându-mă
cu pasiunea apei
de-a fi primordială
*
Călătoria Saigyo
reîncepe odată
cu secerișul –
maestrul împletește
două sandale de pai
*
Un stejar singur Urabonye
deasupra miriștilor
și-orizontului –
opresc și-i ascult umbra
de-un verde fără sfârșit
*
Cu nervii între
tunete și fulgere
cosmogonice –
bagheta meșterului
Bruckner clădind muzica
*
Treziți de ploaie –
melcii cuceresc lumea
încă cinci metri –
din iarba creață până
în coșul de papură
*
De când s-a aprins Miezul verii
la Polul Nord soarele
nopților albe –
în cabană Moș Crăciun
doarme c-o mână la ochi
*
Calc prin orașul Gion
necunoscut și caut
un colț de pâine –
însetat și flămând schimb
ultimul ban pe-o carte
*
Închid umbrela
și-ascult ce melodie
rostogolește
burlanul în ropotul
orgolios de ploaie
*
Numai acolo
îmi cheltui rezervele
de suferință –
lenevind pe stâncile
albe în fața mării
*
Această gheară Sfântul Ilie
de leu zgârâie norii
până preface
ruptura într-un zigzag
zdrențăros de lumină
*
Între vârteje –
lanțul fântânii abia
nu se clintește –
dar pendulează cu cât
se-mblânzește stihia
*
În gara cu trei
cișmele fără apă
și linii moarte –
măturăreasa-nfundă
un geam cu ziarul Timpul
*** Zodia Leului
Deschid sertarul
și-mi zăresc viața roasă
de-acești mici monștri –
un pumn de minutare
strâmbe și fără cadran
*
Mă refugiez
din dogoare la umbra
unui țărm abrupt –
sub cuiburi de prigorii
cu aripi în mișcare
*
În zori se pândesc
vânătorul și puii
de potârniche –
îi unește miriștea
și îi desparte foamea
*
Fără nici un gând
se găsește în locul
perfect chibzuit –
bolovanul aruncat
undeva de-ntâmplare
*
Maestrul face Confucius
discret cu degetul semn
și-nchide ochii –
în briza bărcile vechi
scârțâie la unison
*
Citind o carte
despre urât pe-o lume
fără Dumnezeu –
dau perdeaua de-o parte
și-aprind Calea Lactee
*
Suprem de albă Shiki
diadema de zăpezi
între crenele –
se cutremură piscul
în ochii extenuați
*
În după-amiaza
supraîncinsă apăs
o sonerie –
îmi răspunde țipătul
unui pescăruș în zbor
*
Cu cât pătimesc
de-oboseala drumului
și lehamite –
cu-atât mă fascinează
mica piatră din pantof
***
AUGUST
Gustar

Vlăguit consult
ceasul din turn și-mi sprijin
încă o clipă
ochii pe aripile
porumbeilor în zbor
*
Luna în creștet
și stepele cu floarea
soarelui sub tălpi –
umblu desculț și mă-ntreb
ce rămâne din noapte
*
Așa cum sunteți
tolănite-amândouă
în fânul jilav –
o piersică și dinții
tăi mereu periculoși
*
Rochia udă
se mulează voluptuos
de transparentă –
înviorat în ritmul
ploii te invit la dans
*
În cimitirul
vechi nu-i găsim numele
pe nici o cruce –
pesemne melcii uscați
i-au schimbat literele
*
Plouă de-aseară
cu un fel de putere
a necredinței –
puhoi fără iluzii
și fără deziluzii
*
Caut o masă
în cafeneaua goală
fără să găsesc –
apoi încerc norocul
plecând în altă parte
*
Abia umbrele
bătrânilor jucători
părăsind parcul –
se-ntunecă spre miezul
nopții mesele de șah
*
Curând mă fură
somnul într-o margine
de porumbiște –
cu stelele tolănit
și greierii de pază
*
Scobesc bostanul
și-l cufund în fântâna
fără găleată –
setea mea și-o pasăre
albă în așteptare
*
Îmi spune povești
cu frenezie despre
un pod minunat –
de vechituri sub țigle
ori cale peste ape?
*
Noaptea pe miriști
coacem la foc de paie
știuleți e furat –
cu lăcomie sorbim
aroma laptelui crud
*
Într-o furtună
s-a rupt podul suspendat
peste cascadă –
un curcubeu în șapte
culori îi ține locul
*
Pe dedesuptul
orașului pământul
știe ce face –
un fir de iar sparge
arcul de triumf
*
Nu aventura Sântămăria Mare
albinei într-o mie
și una de flori –
ci a muri nevăzut
și tăinuit sub aripi
*
De frig în piscul
prea aproape de soare
plesnește stânca –
sub stepă se veștejesc
fântânile în clocot
*
Cu cât seceta
pârjolește și seacă
paraginile –
între țepi și spini păroși
se aprind flori galbene
*
Urcă din mare
un fel de profeție
a neliniștii –
o tăcere și-un tremur
de paloarea furtunii
*
Pe sârmă două
cămăși se amestecă
la un mic taifas
între ograda goală
și scârțâitul porții
*
Nelegiuite
cascade și arome
deasupra stepei –
tunete și fulgere
zdrobesc pepenii galbeni
*
Ploaia trântește
înainte și-ndărăt
țăndări de gheață –
nu e nici o scorbură
să facem schimb de haine
*
nici orologiul
Nu merge în singura
gară-a patriei –
în rest
sunt numai stații
cu ceasuri fără ace
*** Zodia fecioarei
Cu ochii pătrund
golul dintre nouri
abia nemișcați –
destulă străduință
pentru lectura de azi
*
Ghicitoreasa
cu o floare de tutun
în părul negru
lovește-ntre genunchii
fierbinți cărțile de joc
*
Usuc în palmă
semințele jilave
de măzăriche –
a dispărut nirvana
lăsând în urmă calea
*
Întunericul
dă năvală în plină
după amiază –
răsună ploaie până
se aprind Pleiadele
*
Tablourile
dintr-o mult lăudată
expoziție –
prin fereastra deschisă
privesc cerul albastru
*
Printre zâmbete
mulțumesc pentru darul
abia oferit –
mărul acru și totuși
cum nu se poate mai bun
*
Pâinea se frânge
cu mâna fără cuțit
și fără păcat –
chef între femei cinstind
Sfântul Ioan al Toamnei
*
Tufe de măceși
pe marginea drumului
leagănă praful –
încâlcite coroane
de spini cu perle roșii
*
Buletinele Diana, Princesse of Walles
de știri în penitență
noaptea și ziua:
S-a stins încă-o poveste
de dragoste-a planetei
***
SEPTEMBRIE
Răpciune

După fulgerul
iluminând muntele
numai pe-o parte – Anul Nou Biblic
tunetul pe-ntuneric
vine de pretutindeni
*
Ultimul sunet In Memory of Lady Di
al chitarei și luna
fără lumină –
câte una se aprind
brichetele de priveghi
*
Astfel începe
drumul spre paradisul
fără-ntoarcere –
săpând și-aruncând peste
mormântul de alături
*
Un amurg mai lung
decât o agonie
a profeților –
cu fruntea în mâini refuz
gândul până la capăt
*
Schimbi diadema
de aur pe-o coroană
săracă de spini –
crini pe rădăcina
buruienilor de câmp
*
Ascultând marșul Candle in the wind
marțial și funebru
al unui clopot –
cât de calm minutarul
ceasului de la mână
*
În limpezimea
și liniștea acestui
răgaz de-amiază
se adună câteva
păsări albe să tacă
*
În dimineața
Sfintei Marii cineva
la poarta moașei –
ori numai vântul bătând
fără prăjină nucii
*
Când s-alung somnul Choyo no sekku
din zori mi-aduc aminte
de-acea doamnă
ocrotind între palme
o crizantemă albă
*
Un glas ce copil
din odaia lipită
pe jos cu pământ:
Diseară mergi la furat
struguri să vedem toamna?
*
Deja frunzele
teilor s-au răsucit
pe jumătate –
se vor împlini abia
de-acum restul faptelor
*
Spre seară îi dă
ocol hoțul de lemne
și pleacă spășit –
încă păzește câmpul
pustiu sperietoarea
*
Cu o lozincă Mother Theresa of Calcutta
de gât un copil plânge
printre sughițuri –
Ia-ne cu tine în rai,
maică a săracilor
*
Tocmai mă trezesc
în miez de noapte și-ascult
vântul și ploaia –
deasupra stepei își fac
treaba cu pricepere
*
La pas prin ploaie –
fără să-aducem cumva
în discuție
absența umbrelor
abia uitate-acasă
*
La ora nouă
fără zece minute
contemplu norii:
albastru grav și abia
schițat cu linii albe
*
Dintotdeauna
se însoțeau și-și vorbeau
pe îndelete –
de-o vreme-n același loc
vine singur câinele
*
Cine împinge
și cine trage plugul
în vijelie –
cu genunchii la pământ
un animal și altul
*
Ploaia greoaie
gârbovește umerii
călătorului
ducând în spate cerul
și soarele cenușiu
*
Tăiat cu sapa Echinocțiul de toamnă
în două și în patru
părți inegale –
apropii umezeala
cartofului de obraz Aki no ohigan
*
Orașul fără
gara în somnul
de dimineață –
dintr-o dată răzbate
șuieratul unui tren
*** Zodia Balanței
Ciocănitoare
în stejar ori dogarul
în butoiul gol –
taraful din marginea
galbenă a pădurii
*
În dimineața
cețoasă nu aruncați
cărbuni din vatră –
să nu-i găsească lupii
sterpi și lihniți de foame
*
O libelulă
moartă pe sfoară mișcă
din patru aripi
odată cu rufele
albe ale vecinei
*
Mirosul în zori
al frunzelor jilave
de tutun pe gard –
abia deschizând ochii
ser risipește visul
*
Rădăcinile
umflate dedesuptul
bulevardului –
scormonind buzunarul
mă împiedic de nimic
*
Cu desnădejde
au mângâiat-o palme
și tălpi desculțe –
brazda-și naște lăstarii
în zloată fără sfârșit
*
Începe vara
de toamnă cu berbecii
slobozi în turmă –
coarne încoronate
cu ultime flori de câmp
*
Atâta a rămas
din livada culeasă
de șapte zile –
această neliniște
a norilor în grabă
*
Se vernisează
prima expoziție
de evantaie –
din senin se stârnește
afară vijelia
***
OCTOMBRIE
Brumar

Perete pictat
cu pini verzi în gol și mii
de valuri venind –
alt zid chinezesc printre
munți surpați de puhoaie
*
Cu-nfrigurare
pipăi în beznă drumul
și bagajele –
greșeala greșelilor
să uit acasă luna
*
Zece degete
croșetează pe clape
negre și albe –
atoateiertătoarea
mea muzică frumoasă
*
Te rog să primești
scrisoare-ngălbenită
și fără-adresă:
culege prima frunză
căzută și citește-o
*
Vântul absoarbe
cu lăcomie ceața
și băltoacele –
prin rupturi mă încearcă
frigul și asta nu-i tot
*
Culegătorul
de porumb își mănâncă
pâinea uscată –
degetele bătrâne
cu verigheta roasă
*
După furtuna
de la mijlocul nopții
nici o schimbare –
aceleași constelații
prin crăpătura ușii
*
Seara în podul
cu fân regăsesc încă
o dată vara –
odihnă în liniștea
paradisului cosit
*
În așteptarea
nopții peste cătunul
de munte vântul
rostogolește prima
avalanșă de frunze
*
Bărci fără vâsle
în golf și țipetele
pescărușului –
brusc și-aproape dureros
mă cutremură frigul
*
Galbene frunze
căzute peste grâul
tocmai răsărit –
privește o ramă
goală și simplă de lemn
*
Întâi am umplut Matsuo Basho
cu ghindă amândouă
buzunarele –
aud vuietul verde
peste ani al codrului
*
Unde-i cuțitul
să retez scorușului
măcar o creangă? –
până îmi vine gândul
ce bine-i să nu găsesc
*
De ziua Sfintei
Vineri în miezul toamnei
plouă cu soare –
o castană trântită
pe-acoperiș cu zgomot
*
Un stol de grauri
în amiaza galbenă
a porumbiștii –
întuneric zdrențuit
de boabele scăpărând
*
Ce scrie despre
răsăritul soarelui
în ziarul de azi?
„Gravă întârziere
de-un minut față de ieri!”
*
Nici până acum
n-am secerat de răul
atâtor furtuni –
lan de paie peste câmp
abia răsăritul verde
*
Știuleți de porumb Moșii de sâmburi
legați cu pănușile
unul de altul –
Moșii galbeni de sâmburi
păzind casa văduvei
*
În mustărie
lăutarii adormiți
de oboseală –
numai vântul șuieră
pe dedesuptul ușii
*
În podul palmei
îmi spune poveștile
de-odinioară
un măr din paradisul
săracilor cu duhul
*
Strâng până-acasă
într-un buchet ardeii
prelungi și roșii –
o femeie întoarce
umbrela în semicerc
*
Gară prea mică
să oprească vreodată
vântul ori trenul –
ceasul fără minutar
arată-același neant
*** Zodia Scorpionului
Demult s-a oprit
fântâna-arteziană
în piața goală –
păsările încă vin
în zbor și pleacă-obosit
*
În felinarul
palid o frunză ține
loc de flacără –
scârțâie prelung ușa
colibei părăsite
*
Blocuri de beton
mucegăit și cârduri
de câini vagabonzi –
pe-aici au trăit oameni
veseli și cafenele
*
La miezul nopții
am răsucit îndărăt
vechiul ceas din turn
prelungind veșnicia
cu șaizeci de minute
*
Se prăbușește
un potop de zăpadă
peste-America –
Statuia Libertății
frântă în viforniță
*
Lume de săraci
și miliardari unde
se fură totul –
dorm în tihnă sub vița
de vie sălbatică
*
Pe cine zăresc
în oglinda inuman
de șlefuită –
stau de vorbă cu nimeni
și împărțim tăcerea
*
În loc de cruce
îi așează la creștet
sperietoarea –
să păzească-mpreună
măceșii din cimitir
*
Nimic altceva
decât poemul pentru
o zi ploioasă –
număr treizeci și una
de păsări negre pe cer
***
NOIEMBRIE
Vinicer

Îngenuncheată
moșește cu mâinile
cuibul de cartofi –
rugăciuni fără alte
nădejdi decât în lacrimi
*
Încă o dată
cu vârful bățului sparg
luna în baltă –
dar încăpățânată
se reface din cioburi
*
Încoronată
cu frunze de mesteacăn
aurifere –
prințesă de o seară
în blugii strânși pe coapse
*
Binecuvântat
fie asfințitul când
s-au cutremurat
inima ta și a mea
de aceeași durere
*
Se luminează
dincolo de amiază
aerul rece –
singur printre arțarii
roșii merg în tăcere
*
Își beau cafeaua
măcinată de-acasă
și comentează
ultimele știri despre
nimic slujbașii publici
*
Noaptea Tuturor
Sfinților și Morților
dintotdeauna –
spre cimitir pâlpâie
felinare din bostani
*
De Sfântul Mihail
cumperi o crizantemă
în loc de trei pâini –
umana fericire
de-a uita prețul foamei
*
Nu știu pe lume
altă negustorie
mai păguboasă! –
spune cu lehamite
o vânzătoare de cărți
*
Între coliba
moșneagului și vântul
de miază-noapte –
cerul în paragină
în jurul stepei goale
*
Seara încleștați
pieptenii de scărmănat
lâna și câlții –
în deșert fie nunta
lupoaicei peste noapte
*
Cu ramurile
goale se desenează
pe carul pustiu
ceva de-o formă unde
nu se ascunde nimic
*
Marea problemă
nu-i zdrobirea stâncilor
cu târnăcopul –
tăcând pe dedesupt vin
aprig rădăcinile
*
Sub promoroaca
iluminând asfaltul
pe întuneric –
cu sfială și frică
ating cerul cu pașii
*
Vă rog, prieteni,
dați o fugă să vedeți
altceva nimic –
sub lapoviță iarba
crudă-nverzește stepa
*
Printr-o spărtură
a coliviei scapă
un pitpalac orb –
liber de-a pieri în zbor
spre stelele sudului
*
Corzi fără suflet Muzica mea frumoasă
într-o cutie neagră
de rezonanță –
prin degete aleargă
sufletul tău pe clape
*
Cu cât mai repede
împărțiți-vă snopul
de crizanteme –
ajunge numai una
să-mi lumineze-odaia
*
Se cutremură
vârfurile zbârlite
ale pinilor –
în liniște Orion
deasupra vijeliei
*
„Să fie cerul
cu-adevărat albastru
ori iluzie?” –
între ochi și inima
vie găsești răspunsul
*
Coboară din tren World Hello Day
controloarea cu basca
într-o sprânceană –
prins la butonieră se ascunde
o singură mireasă
*
„Cu precădere
se rânduiesc în formă
de constelații…” –
citește astrologul
frunzele sub mesteacăn
*
În așteptarea
lui Dumnezeu la poarta
cu lacăt mare –
ne cântă liturghia
moină fără simbrie
*
O hoinăreală
cu mâinile înfipte
în buzunare –
albastră bucurie
de a fi liber sub cer
*
Acum și aici
privesc liniștit marea
și n-aștept nimic –
ori marea mă privește
și nu așteaptă nimic
*
Cu ochii închiși
ascult singur murmurul
universului –
simfonia lui Bruckner
umple întunericul
*
Încă din seara
când au scos la vânzare
casa bătrânei
își încearcă norocul
cea dintâi fulguire
*
Din greu a clădit
imperiul cu armate
fără limite –
prea târziu să-și dea seama
că n-a ridicat nimic
*
Zvârliți câteva
boabe-ntr-un ciob de Ziua
Sfântului Andrei –
în curând va răsări
altă Carte-a Genezei
***
DECEMBRIE
Undrea

Nici desfrunzirii
nu se împotrivește
nici înghețului –
în râu se oglindește
bătrânul meu maestru
*
Bucuriile
și durerile sapă
cu-nverșunare –
riduri pe trunchiul străvechi
și zbârcituri în lună
*
Cu veșminte
de-a valma risipite
prin alte odăi –
armonia perfectă
și goală-a trupului tău
*
Paltonul negru
și lung până la tocuri
nu se clintește –
apoi se-ndepărtează
fără-a privi îndărăt
*
După o noapte
albă de ger n-a rămas
din ceață nimic –
printre spini de coroană
dă chiciura în floare
*
Mor fântânarii Moș Nicolae fântânarul
la răscruce de drumuri
și fântânile –
cât prețul apei crește
și scade al sângelui
*
La stup se-ntoarce
cu chiciură pe aripi
Sfântu-Ambrozie –
greu să aduci polenul
din stele până-acasă!
*
În dimineața
friguroasă bărcile
satului în golf –
câte una scârțâie
din când în când fără vânt
*
De răul ploii
s-au topit cerșetorii
prin adăposturi –
rabdă în alb la colțul
străzii crizantemele
*
Încă de-aseară
viforul răscolește
plopii în stepă –
ori bufnesc adânc bașii
sub harpa lui Terenyi
*
Cu multe păreri
de rău a plecat în alt
oraș vecina –
de-atunci ridicăm ochii
spre aceiași nouri lungi
*
De frig și foame
au dărâmat stejarii
fără cruțare –
acum viscolul smulge
cătunul din rădăcini
*
Ce e speranța?
te întrebi adeseori
cu disperare –
lumină stinsă în vânt
și totuși iluminând
*
Acele de pin
de la mijire până
la scuturare –
câte două alături
în viață și moarte
*
Zace miriștea
cu noroiul în brazde
negre și albe –
dedesupt germinează
nuntă de primăvară
*
Împrejur câinii
străzii veghează un brad
fără podoabe –
în lumina de noapte
ninge cu giuvaiere
*
Fără nici un gând –
sorb ceai de tei sub nouă
plăpumi și pleduri –
tremurându-mi simbria
după-aruncat zăpada
*
O vijelie
de schimbă lăutarii
instrumentele –
scârțâie la unison
porțile și zăpada
*
Zărind moneda
sub pojghița de polei
o adăugăm
tuturor celorlalte
câștiguri fără voie
*
Cu degetele
degerate pe un sac
târâș de cartofi –
o bătrână în gara
sigilată de sloiuri
*** Zodia Capricornului
De-a curmezișul
valurilor potopind
stâncile pe țărm –
un pin cu acele verzi
și zburlite-n furtună
*
Oricum și oricât
mă implora la ușă
cu discreție –
azi între cer și pământ
se răzbună zăpada
*
Treisprezece morți Moș Crăciun
în treisprezece ore
de război rece
scoate Moșul din sacul
de împărat eschimos
*
Încă un copil Noaptea de Moș Ajun
vine jertfă pe-o lume
fără iertare –
Însuși Dumnezeu născut
în ieslea săracilor
*
Se îndesește
semeț în farfurie
orzul încolțit –
poate dormi pe deplin
meșterul prezicător
*
La revărsatul
zorilor scânteiază
ceva minunat –
gerul a spart urciorul
într-o mână de cioburi
*
Călare pe albi
dragoni apocaliptici
de Siberia –
se preschimbă nagaica
lui Genghis-Han în crivăț
*
Marea îngheață
noaptea la țărm în statui
miraculoase
și stranii cum nu găsești
nici în cartea de vise
*
Vom călători
cu gândul fără șapte
cai albi la troică –
numai să adăugăm
clinchete de zurgălăi
*
Răgaz de-un minut
privind palmele după
un an de muncă –
alt fel de calendar scris
de-a dreptul pe degete
*
La miezul nopții
de Anul Nou soția
cârpește ciorapi – San-gani-chi
o cale sau nici una
de-a întâmpina clipa
***
IANUARIE
Gerar

Primul buletin Crăciunul Mic
de știri la ora șapte Anul Nou
după Anul Nou –
ascult cu atenție Ostrogatsu
zuruitul crengilor
*
Încă dansează
rochii și cămăși precum
le-ndoaie vântul –
în ziua de Anul Nou
vecina-ntinde rufe
*
Dincolo de nori
subțiri luna sculptează
un cerc imperfect –
ce importanță are
altceva decât atât
*
Întotdeauna
te iubește cineva
de prea departe –
între două întâlniri
despărțite de-o viață
*
Aud concertul
de Grieg de fiecare
dată cu ochii –
norii și degetele
tale curgând pe clape
*
Până la cristal
a degerat cascada
între plin și gol –
vâjâie în vârteje
vântul de-a rostogolul
*
Sună din tălăngi Boboteaza
până se albăstrește
cerul în apă –
bea-l și vei fi primenit
și-nseninat peste an
*
Zece degete
și-un cuțit descoperă
sub coaja neagră
a cartofului boare
dulce de primăvară
*
În lingurița
de argint cu dulceață
nu găsești nimic
din cireșul cu ramuri
sprijinind Pleiadele
*
De patru zile
caut la rând un timbru
în cinci orașe –
ce înseamnă a pune
la-ncercare destinul
*
Se întrevede
cerul nopții prin geamul
spoit cu gheață –
fără scântei muzica
scapără în oglindă
*
De multă vreme
s-au stins lumânările
și colindele –
abia stăruie între
ace de brad Orion
*
Deschei nasturii
fără ață și îmbrac
sperietoarea –
fericiți împreună
și amețiți în viscol
*
Unde sunt ochii
florăresei fulgerând
odinioară –
leagă strâns și aburcă
gemând în spate vâscul
*
Te binecuvânt
în numele hârtiei
și-al zăpezilor – Ziua Poeților
creionul meu cu vârful
întotdeauna tocit
*
Se împlinește
peste faleze un frig
nebun de-albastru –
sting focul și contemplu
întocmai o minune
*
Supraviețuiesc Miezul iernii
fără evenimente
și mari iluzii –
pentru focul din sobă
mi-e milă să tai lemne
*
Calmul gardului
mă îndeamnă să-i pipăi
îndelung lemnul –
despre căderea nopții
discutăm pe tăcute
*
Numai viforul
învie pustietăți
și linii moarte –
de-o viață-aștept pe nimeni
în halta fără trenuri
*** Zodia Vărsătorului
O picătură
de apă învelește
vârful spinului –
când se scutură una
o-nlocuiește alta
*
Foarte revoltați
pensionarii britanici
cer despăgubiri:
imediat guvernul
s-acorde spor de crivăț
*
Îndoi hârtia
și-o rup din calendarul
anului trecut –
câte una învelesc
cepele de răsădit
*
În același fel
înfloresc sub chiciură
prunii și gardul –
mirabil și minunat
nimic tocmai de-aceea
*
Valuri de gheață
ți saramură în vânt
zdrobesc faleza –
scapără în tunete
albe întunericul
*
Ninge cu-atâta
belșug de nu se vede
mărăcinișul –
fără să dovedească
sticletelui cântecul
*
Totuși nu-i decât
unul dintre țurțurii
căzuți și zdrobiți –
tocmai de-aceea m-aplec
pentru încredințare
*
Privesc fereastra
într-atât de-nghețată
încât a-nflorit –
abia alung ce gânduri
nu mă lasă în pace
*
Singur prin ceață Anul nou Lunar Chinezesc
fără sfârșit am scrutat
invizibilul –
spune maestrul bătrân
lovind c-un deget luna
*
În ploaie și frig
îmi astâmpăr dorința
de-a vedea munții –
numai la frig și ploaie
încă nu găsesc leacul
*
Deschid fereastra
și întrerup șlagărul
radioului –
din când în când susurul
moale-al unei picături
*
De-acum ducă-se
pe pustii gândurile
de nerezolvat –
vântul rece din față
limpezește mințile
***
FEBRUARIE
Făurar

Liber să optez - Anul Nou al Pomilor
atunci aleg cristalul
din vârful crengii –
unul cu totul ciobit Hatsu-uma
de-o lună imperfectă
*
Ori de câte ori
discutăm despre viața
răbdată în doi –
soția-mbrățișează
vaza de flori și tace
*
Umbrela verde
dispare după colțul
celeilalte străzi –
nu îmi dau seama de ce
rămân înlemnit în loc
*
La ureche porți
o splendoare de perlă
ori picătura
de apă cu meșteșug
șlefuită în viscol
*
Cu schiurile
pe umărul stâng iese
din librărie –
a cumpărat un album
cu priveliști montane
*
Destul m-am silit
până să găsesc prilej
de bucurie –
rup cu pocnet câteva
vreascuri și aprind un foc
*
Cât pentru mine –
o seară întru totul
obișnuită –
urmăresc dâra de fum
și îmi continui drumul
*
Din orizontul
mării fără liniște
se apropie
nouri sau piscuri albe
cu râpi în migrațiune
*
Călătorule
din imperiul cu geruri
zdrobind oțelul –
cald în țara unde-abia
îngheață bocnă apa
*
Nici un arbore
pe locul brădetului
corhănit cu spor –
doar sonerii și ziduri
văruite în verde
*
Singur în sala
grandioasă și goală
fără limită –
intră în rezonanță
plesnetul unei fibre
*
Din câteva crengi
de arțar potrivite
de întâmplare –
maestrul îmi arată
conturul poetului
*
Nici nu s-a rotit
asupra mării farul
încă neaprins –
o ninsoare cu țăndări
sparge întunericul
*
Fără perdele Sfântul Valentin
geamurile vecinei
înfloresc de frig – Ziua îndrăgostiților
vino odată vară
cu toată limpezimea
*
Zăresc prin gheața
șlefuită plantele
verzi ale bălții –
pentru întâia oară
merg deasupra apelor
*
Acum ești un om
de zăpadă necăjit
și-aproape surpat –
te așteptăm la vară
într-o cană cu apă!
*
Acoperișul
gării s-a spart în goluri
negre dedesupt –
doar stolul de porumbei
repară cu-aripile
*
Cu anume fel
de neliniște ascund
ceasul din palmă –
se infiltrează încă
o zi printre degete
***
Numai spiritul
calcă nisipu-ondulat
și încăpător –
acea grădină goală
concentrând universul