Pe obrazul stins, pe mâna-i slabă,
Pe ochii triști din cale-afară
Și-a pus pecetea nendurată
Pierduta vieții primăvară.

Se scoală-ncet ... aprinde lampa ...
Mai plină-i casa și-i mai bună,
Iar ploaia pare că-i un cântec
Ce din adânc de vremi răsună ...

Un cântec trist și fără vorbe
Pornește-n dulcea înnoptare
Și lampa cântă, lampa plânge
Povestea unei vieți amare.

Iar acul, ochii și lumina
Și ploaia care-n geamuri bate
Urzesc poemul plin de jale
Al fetelor nemăritate ...