Doamne
primește această fată cunoscută în lumea întreagă
drept Marilyn Monroe
chiar dacă acesta nu i-a fost adevăratul nume
(dar tu îi cunoști adevăratul nume, numele copilei orfane,
care la vârsta de nouă ani a fost violată,
și-al vânzătoarei, care la 16 ani a încercat să-și pună
capăt zilelor)
și care stă acum în fața ta, fără farduri,
fără agenții ei de presă,
fără fotografi și fără să dea autografe,
singură ca un cosmonaut în noaptea universului.

Copil, visase că se află goală într-o biserică
(cum relatează "Time")
în fața unei mulțimi îngenuncheate, cu capetele plecate
până la pământ
și era nevoită să umble în vârful picioarelor, să nu
calce capetele.
Tu ne cunoști visele mai bine decât toți psihiatrii.
Biserică, peșteră, casă, înseamnă siguranța pântecului matern,
și totuși, mai mult decât atât...
Capetele, ăștia-s admiratorii, e limpede
(masa capetelor în întuneric sub raza luminii)
Totuși templul nu-i studioul lui 20th Century Fox.
Templul - din marmură și aur - e templul trupului ei,
din care Fiul Omului, c-un bici în mână,
alungă negustorii din 20th Century Fox,
cei care din lăcașul tău de închinăciune au făcut o speluncă.

Doamne,
în acestă lume, infectată de păcat și radioactivitate,
nu declara vinovată o vânzătoare.
Una, care asemenea tuturor vânzătoarelor, a visat să ajungă
vedetă de cinema.
Și visul ei se făcu realitate (realitate în tehnicolor).
Ea jucase numai după scenariul nostru
- al propriei noastre vieți - iar scenariul era absurd.
Iart-o Doamne, și iartă-ne și pe noi
pentru 20th Century al nostru,
pentru super-producția noastră monstruoasă, la care cu toți
am lucrat

Era înfometată de dragoste, iar noi i-am oferit calmante.
Era tristă că nu-i o sfântă
i s-a recomandat psihanaliza.
Gândește-te, Doamne, la sporita ei teamă în fața camerei
și la ura împotriva fardurilor - la fiecare scenă
stăruia asupra unui nou Make-up, -
și cum mai creștea groaza
și lipsa de punctualitate în studio.
Asemenea fiecărei vânzătoare
visa să ajungă vedetă de cinema.
Iar viața ei era ireală ca un vis, interpretată și întregistrată
de un psihiatru.
Poveștile ei de dragoste erau sărutări cu ochii închiși,
la care dacă deschizi ochii
încremenești în lumina reflectoarelor,
și apoi reflectoarele se sting.
Și amândoi pereții sunt demontați (era o scenă de film),
în timp ce regizorul pleacă cu scenariul
pentru că scena e gata turnată.
Sau asemenea călătoriei c-un iaht, o sărutare în Singapore,
un bal la Rio,
recepții în vila ducelui și a ducesei de Windsor
văzută din încăperea unei locuințe umile.

Filmul se apropie de sfârșit, fără sărutarea din final.
Au găsit-o moartă în pat, mâna ei pe telefon.
Iar detectivii nu au descoperit persoana pe care voise s-o cheme.
Era de parcă cineva alesese numărul singurului glas prietenos
și aude numai vocea de pe bandă, care spune
WRONG NUMBER
Sau de parcă cineva atacat de gangsteri
își întinde mâna după telefonul întrerupt.

Doamne
orișicine ar fi fost acela pe care voise să-l cheme
și pe care nu l-a găsit niciodată (și poate că nu fusese nimeni
sau poate era numai cineva al cărui număr
nu exista în cartea de telefon din Los Angeles)
răspunde Tu la apel!