Tu vezi în mine anotimpul când
Pierită frunza, galbenă și rară,
În ceața rece-atârnă tremurând
Pe crengi ca-n strane-n care veri cântară.

În mine vezi treptat cum amurgește
O zi,pe urma soarelui apus,
Ce-ncet, încet, spre noapte-o îmbrâncește,
Pecetea ăstei morți de cum i-a pus.

În mine vezi cenușa ce se-ncinge
Pe jarul tinereții ei scrumit,
Ca-n patul morții unde-ncet se stinge
De-același dor ce-n vremuri l-a hrănit.

Tu asta vezi, și asta-ți dă avânt
Să ții la ce vei părăsi-n curând.