După el au rămas cuvinte
mai frumoase decât lumea.
Nimeni nu-ndrăznește să pună ochii pe ele.

Așteaptă la cotiturile timpului,
mai mari decât oamenii.
Cine le poate rosti?

Zac pe pământul mut,
mai grele decât oasele vieții.
Moartea n-a reușit
să și le ia drept zestre.

Nimeni nu le poate ridica,
nimeni nu le poate doborî.

Stelele căzătoare și-ascund capul
în umbra cuvintelor lui.