Gândul, fur plecat hai-hui,
N-am lăcate să-l încui.
În cutii de lemn domnesc,
N-am puteri să-l țintuiesc.

Prin mătasa ierbei ude
Pasul ni i se aude.
Trecerea-i de apă lină,
Ca o undă de lumină.

Și nu-l știe nimeni
Unde merge, fără stea,
Peste câmpuri, peste cumpeni,
Prin frunziș brumat de curpeni.

La ce poartă de cetate
Cu aripi de-azur va bate?
Mâna albă, de domniță,
Mâna albă, romaniță,
Să-l culeagă floare rară,
Odolean din altă țară.



Din volumul SOLITUDINI 1939