Pătrund în ochiul tău pe carpeta sângerie
purtând untul pe tava de argint
dar un camion trece huruind,
lăsându-și amprenta neagră pe piciorul meu
și imagini vechi – sunetul ușilor trântite în
după-amiezile fierbinți și bâzâitul unei muște
deasupra detergentului împroșcat
pe chiuvetă
toate acestea pâlpâie asemenea reflexelor
pe suprafețele metalice.

Intră, ai spus,
înăuntrul tablourilor tale, în fabrica de sânge,
în vechile cântece care ți-au însemnat mâinile,
în ochii care se schimbă ca fulgerul de zăpadă
în fiecare clipă
în frunzele de spanac pline de nisip,
în mustățile unei pisici,
în vechea ta pălărie și mai ales în gura ta unde
mesteci pigmenții cu dinții, pictând
cu o pană de struț luna care ți se rostogolește din gură.

Nu mă poți lăsa să mă plimb prea mult înăuntrul
vinelor unde picioarele-mi ating adâncurile.
Trebuie să ajungi înăuntru și să mă scoți de acolo
cum ți-ai extrage din braț
un glonț de argint.