agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-11 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Yigru Zeltil
În noaptea aceea, pentru prima oară
lumea s-a oprit într-o respirație adâncă și în inima ei, ca o largă prăpastie s-a deschis așteptarea. Treaz de o lumină tristă, interioară cu gesturi atente, prelungi cu umbre, cu dansuri, călcam pe locuri reci, lunecoase, adânci ca pe un oraș înecat purtător de oglinzi și blesteme. Aveam o misterioasă întâlnire cu noaptea atunci când pentru prima oară lumea s-a oprit ca să mă aștepte. Îi spuneam în gând noapte, logodnica mea, ce mult iubesc lumina ta de fantomă, ce mult iubesc, în libertatea singurătății tale arborii fără rădăcină ai delirului ce mult iubesc, în ploile tale negre, suferința. Ești uneori palidă de febre și eu sunt atunci un om al febrelor, al morții; ești uneori caldă ca subsuorile femeilor profundă ca pădurile agitate de vânt și eu iubesc atunci întâmplările neașteptate și forțele de fier ale naturii. Ești uneori lumina asta tristă, interioară când lucrurile curg în jurul meu și fug însetate, când fruntea trece printr-o oră mai rotundă, mai umană, când vântul îmi vorbește în somn ca într-o cutie de rezonanță, când buzele-mi sunt albe. Atunci, îmi place să știu că port pe ele o sămânță incendiară îmi place să știu cum s-o arunc peste această lume impură. Dar cu o voce arsă de emoții i-am spus sunt poet ca și cum mi-aș fi spus numai mie și pe obraz, sub flacăra lunii, genele grele umbreau o descrescândă orgă, tremurătoare.
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность