Pe vremuri când mi-era urât
dormeam cu îngerul de gât
la masa lui la masa mea
eu mă treceam iar el trecea...
Îngerul meu unde te duci
anii se scutură de nuci
și lacrimile-s până-n plopi
eu semăn cer tu semeni gropi,
hai bea un vin de mai gălbui
la crâșma necuratului
unde se rup de mucegai
femei cu capete de cai
unde-ți torni zilele-n pahar
și te privesc triști ochi de zar
unde frângi pâinea-n geam și vezi
cum frații tăi tocmesc cirezi
cum cad părinții pe ogor
sub coasa întâmplării lor
cum vine vai să nu mă lași
ignatul anilor mei grași
amurg înfipt până-n prăsea
în pieptul meu...
Dar el trecea