Care, cum a rostit cuvântul,
a dispărut cu noapte și vântul
iar ochilor le-a mai rămas să vadă
doar urmele lor umede în zăpadă.

Unde s-au dus?
De ce s-or fi dus?
De ce au rostit cuvântul nesupus?
Departe de noi
între huile și antracite,
gem stelele carului mare stâlcite.

O, nu rostiți cuvântul acela știut!...
E iarnă în patima lutului mut
și peste amurg a nins cu fulgi roșii,
groaznici fulgi roșii!


Tribuna, 1957