agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-29 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Valeria Pintea
La marginea apei, cu sălcii și plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi... Una pentru mine, Una pentru tine, Și-alta pentru cine nu se știe încă, Fiindcă-a treia groapă este mai adâncă Decât cele două Pregătite nouă - Paturi noi în care vom dormi pe veci Înveliți în umbră și-n cearceafuri reci. Dar în groapa treia - Doamne!... Cine știe Cu ce mort dormi-vom în tovărășie! Vai, ce groapă-adâncă!... Vai, ce groapă mare!... Parc-ar vrea să-nghită mortul în picioare, Nu cu floarea-n gură, ci culcat pe spate Cum l-azvârliră cioclii în eternitate! Cine-o fi vecinul nostru de-azi ’nainte? Mort cu mintea-ntreagă sau scrântit la minte? Vorbăreț ca ploaia? Arțăgos ca vântul? Sau tăcut ca mutul Mâncal-ar pământul!... Cine-o să ne țină de urât? Cu cine Vom vorbi-mpreună de rău sau de bine Rudele și-amicii Care-au să ne-ngroape Cu „rouge-feu“ pe buze Și „noir-mat“ pe pleoape?... Cine-o să ne-ntrebe, ce-am făcut în viață? Când sfârșirăm piesa? Dis-de-dimineață, Sau în miezul zilei, Sau mai pe-nserate, Sau când bate toaca, noaptea jumătate?... Cine-o să ne-ntrebe cine-am fost? Și cine Va-nțelege-n fine, că Tu cu Mine N-am fost decât niște anonimi Și-n lume N-am plâns niciodată și-am făcut doar glume... Cine-o să ne-asculte - curios să știe Cum își schimbă-amanții proza-n poezie? Și cine-și va-nchide ochii de rușine Că-i vecinul nostru? Cine? Cine? Cine? Doamne!... Fă ca-n groapa vecină cu noi, Nu cumva copita plină de noroi Să ne strice somnul Și să ne deștepte Ca s-o luăm „dacapo“ tot pe-aceleași trepte... Fă să intre-n groapă, ce ne-a fost mai drag - Poartă fără gratii, Casă fără prag, Gură fără lacăt Și inimă, fără Ornic, să ne-o schimbe oră după oră!... Și mai fă să intre și dragostea noastră Dragostea de mâine cu „semn de-ntrebare“ Fiindcă a treia groapă, mai are-o fereastră Deschisă spre soare O unică și postumă consolare Pentru toți amanții morți de surmenare!
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность