Scaunele sînt ocupate
în poem nu mai e loc pentru nici un cuvînt
în această noapte ne vom spune lucruri
importante
misterul stă să cadă, se apropie de colțul mesei

cu un pocnet se desface cochilia de melc
miezul negru și lipicios ne împroașcă
pete negre pe cămașă, pe manșete, vai, doamnă
cum ați putut face așa ceva? stridiile
se mănîncă încet

în restaurant se face dintr-o dată liniște
în oraș se face dintr-o dată liniște
în univers se lasă o liniște grea
chelnerul se apropie ușor cu o nouă față
de masă

eu, tu, domnul K. și ceilalți călători perfizi
respirăm ușurați ne prefacem că ascultăm
muzică de jazz
în interiorul sîmburelui de caisă e foarte întuneric
și nici locuri nu se mai găsesc la ora asta