|
agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
|
|
| |||||
| Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ идут купцы Контакт |
Комментарии членов сайта
Просмотревшие: 8285
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-02 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Gabriela Docan
Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost și strălucit, Să ne privim trecutul în față, liniștit, Când urma lui de umbră începe să ne doară. Și, fără umilință și fără de mândrie, Să ne-amintim în noapte de noi, din fir în fir, Și să privim zigzagul, pe stânci, de tibișir, În care-și puse pasul fragila mărturie. O zi mărunți, o noapte aprinși cu foc de aștri, Când răstigniți, când slobozi și mari și-adesea mici, Păstori de crizanteme, profeți pentru furnici, Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaștri. Și de ni-s rupți genunchii de căile spinoase, De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost? Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost Și s-adunăm deșertul, la cald, pe lângă case. Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare, Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor. S-o-mprăștiem, sămânță, pe șesul viitor, Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность