Până ce omul nu-și distruge "sinele", nu este prieten adevărat lui Dumnezeu

Odată un om a bătut la ușa prietenului său.
Prietenul îl întreabă: "Cine ești tu, omule cel drept?"
Și el a grăit: "Eu sunt". Acela i-a răspuns: "Intrarea e oprită
Nu-i loc pentru ce-i "crud" la masa mea cu-aleasă hrană.
Doar focul despărțirii și absența pot să-l gătească
Pe cel ce-i crud și să-l izbăvească de fățărnicie!
De vreme ce "sinele" te însoțește încă,
Trebui' să arzi în flăcări și mai mari."

Sărmanul om plecă și timp de-un an a hoinărit,
Cu inima arzând de dorul prietenului vechi.
Inima lui a ars pân' ce "gătită"-a fost; apoi plecă din nou
Și se apropie de casa prietenului său
Bătu la ușă cuprins de teamă și de adânc fior,
Ca nu cumva să-i scape nesăbuite vorbe.
Prietenul strigă: "Cine-i la ușă, dară?",
Iar el răspunse: "Tu bați la ușă, Preaiubite!"
Prietenul grăi: "De vreme ce sunt eu, poftește-mă să intru,
Căci nu există loc pentru doi "eu" în casa-aceasta."