Domnului A. Vlahuță


Bine-ai venit, an nou! - Cu voie bună,
Încrezători ți-ngenunchem-nainte:
Ne-aduci comoară de speranțe sfinte,
Ori prevestiri grozave de furtună?...
De pretutindeni se ridică șoapte
Și plâns înăbușit spre cel ce, ție,
Înduioșat acum, ți-a dat solie
Să luminezi odată trista noapte!
Că sunt aici dureri nemângâiate,
Blesteme dureroase, - sunt copii
Flămânzi și goi, și casele pustii,
Sunt cruci de lemn, la margine de sate...
Și morții lor așteaptă de la tine,
An milostiv, în toate să fii darnic
Și să le spui că n-au jertfit zadarnic
Atâta sânge, gloanțele haine.
C-au încetat sălbaticele goane,
Iar dacă sunt colibele cernite,
Copii orfani și mame văduvite
Nu vor mai plânge, sara, la icoane...
*
Un glas pornit din inimă curată,
Un tânăr glas te-ntâmpină acum:
Din largul țării spulberă odată
Mirosul greu de sânge și de fum.
An nou, an sfânt, - adu belșug în țară!
Dar să nu lege-n țernă sângerată
Un rod spurcat, sămânța cea bogată...
- An sfânt, adu-ni altă primăvară!
Să-nfrâni, cu grija zilelor de mâine,
Nelegiuitul râs al lăcomiei
Și din prinosul roadelor câmpiei
Să se hrănească cei ce ne dau pâine.
De fructe multe, pomii încărcați
Și spicul greu de boabe să se rupă!
O, an frumos, - cu bogății astupă
Prăpastia deschisă între frați!...
Împacă vrajba sufletelor noastre!
Nici plânsu-amar, nici blestemele gurii,
Nici pumnii strânși de vechiul foc al urii
Să n-amenințe cerurile-albastre...
Te-om preamări în laude, cu toții,
O, an al păcii binefăcătoare!
Și-ți vor aduce-n veacuri viitoare
Prinosul lor de cinste, strănepoții!