Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit
La voință și-ntâmplare în salbatica pădure,
Mai 'nainte de a crește, vor să piară nesmintit
De a fiarelor calcare sau de barbară secure,
Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ.
Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată,
Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt,
Din vlăstarea tinerică, o tulpină informată
Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an,
Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case,
Adăpost în timp de iarnă călătorului sărman.
Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase,
Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna,
Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună,
Sau, format vas de rebele, cu străinii s-ar lupta,
Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună.
Se asamănă și fii cu copacii de pe plai,
Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate,
Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de a lor trai,
Ce-i spre dauna și rușinea familiei întristate!
Dacă timpuriu moralul mintea lor ar fi-nzestrat,
Atuncea din sânul meser ar ieși genii mărețe.
Cela ce pe drumul public pe călători a prădat,
De avea îndemn, mijloace ca virtutea să învețe,
Cu primejdia vieței, patriei sale era scut,
Sau pe amvona rostirei, prin ritorice cuvinte
Învingând pe nedreptate, Demosten s-ar fi făcut,
Și a văduvei sărmane ar fi razăm și părinte.
Din abaterea femeiei câte rele-n lume vin.
Când ea cumpără și vinde ale sale frumusețe,
Mestecând înșălăciunea ș-a plăcerilor venin!
O asemenea femeie, de putea virtuți să-nvețe,
Putea fi matroana Romei sau vestală la altar.
A lui Colatinus soață sau de Grahi a născătoare,
Și prin fapte de virtute, scutind traiul de amar,
Fericirea-n sânul casei nu s-ar face trecătoare.
Dar sămânța, cât de bună, căzând pre petros pământ,
Rourată de mii lacrimi, între suspinări crescută,
Va da numai poame-amare, umbră și uitat mormânt,
Când o mână priitoare a ei creștere n-agiută.
Vreun bine-a face-n patrie este omul mult datori,
Așa faptă pe el nalță cătră vrednica sa treaptă,
Și s-asamănă acela unui înger scutitori,
Care duce tinerimea pe-a vieții cale dreaptă.
Vouă, dar, mărețe inimi, ce, spre a giunimei spori,
Așăzat-ați școale-n țară, mulțămire se cuvine;
Dacă omului în lume firea dă un născători,
De la Voi adevărata tinerimei viața vine!