Prin hâda-i maiestate spaimei paznic,
I-i îndoită superbia oarbă:
Privirile îi sunt de foc năprasnic,
Comete stând otravă-n cozi să soarbă;
Pe pieptul lat, împăroșat și groaznic,
Lățoasă-i curge încâlcita barbă
Și gura lui, cât hăul, când și-o strânge
Îi picură scârbos și negru sânge.
Cum din rărunchii lui Gibel dau iama
Străfulgerări de foc, pucioasă-n fierberi,
La fel din gura lui țâșnește flama
Și fum otrăvitor în negre jerbe,
Pier urletele crâncenului cerber.