Drag prieten,

Faptul ca noi ne scriem numai despre problemele cari ne interesează pe noi însine, cari vizează exclusiv stilul nostru interior, desigur ca trebuie sa aibă o semnificatie. Eu gasesc în faptul ca fiecare din noi tine la el mult mai mult, decit ceilalti oameni tin la ei însisi. Acesta este, în definitiv, întreg substratul vietii interioare: o preocupare excesiva de nelinistele tale personale, care preocupare ia adesea formele unui narcisism interior. Faptul ca te torturezi si că gândesti asupra acestor torturi se datoreste unei iubiri dureroase pentru tine ca individ unic.
Nu este deloc adevarat ca omul priveste cu regret luptele lui interioare; daca totusi ar fi uneori cazul, acesta înseamna doar ca ele au fost artificiale, rezultate dintr-o nepotrivire oarecare între ambitiile lui si conditiile exterioare. Atunci când însă tu simti acele lupte provenind din alcatuirea organică, din structura ta specifică, ele sunt obiectivari firesti la cari nu poti renunta fără să renunti la tine. Niciodata în viata mea n-am putut regreta temperamentul meu; de altcum acest regret este o absurditate, din moment ce eu cred că e bine să fiu asa cum sunt.

Faptul că eu am suferit în acest loc, ca am fost trist dintr-un motiv oarecare, sau ca am fost un ticalos astfel, încât nimeni nu a mai fost exact în aceeasi conditie – dă individualitatii acel caracter de unicitate, care singură justifică simtirea acestei individualitati ca o valoare. In felul acesta îmi explic eu de ce nimeni, ideal vorbind, nu ar vrea să schimbe cu altul. Din parte-mi n-asi schimba cu nimeni din cei ce au trecut prin istorie până acum, nu că asi fi iluzionat de vreo superioritate imaginara, ci datorită faptului de care vorbeam: nimeni nu a mai trait exact în acelasi situatii si conditii cari, asa cum s-au prezentat ele bune si rele, îmi sunt egal de dragi.

Cea mai mare ipocrizie a omului este falsa modestie. Din moment ce fiecare individ se simte ca o valoare iramplasabila, din moment ce fiecare se simte indispensabil în lume sau se crede centrul universului – mărturisirile de modestie sunt ambitii deghizate. Niciodată n-as cuteza să spun că omul modest este mai putin ambitios decât omul pe care noi îl numim ambitios. Ambitiile oamenilor, cari sunt expresiunea imperlialismului vietii, sunt atit de mari încit nimeni nu poate aprecia frenezia cu care ele activează. Dacă totusi sunt oameni fără ambitii, aceasta poate sa însemneze cel mult că ei trăiesc. Toti vorbim ca oamenilor cari se ocupa cu cartea, cari asimileaza valori teoretice si artistice, ambitiile le-ar fi epuizate sau, în cazul cel mai bun, au fost doar deviate, tot asa precum instinctul sexual refulat nu dispare, ci doar caută diferite derivative de manifestare.
Nu crezi tu după toate aceastea că această preocupare de noi însine este expresiunea aceleiasi tendinte de iluzionare, cu singura diferenta că la noi ea capată si o oarecare dinstinctie? Se poate spune că, dincolo de complexitatea diferentială a aspectelor vietii sufletesti, există o tendintă originară si fundamentală, constituită dintr-o iluzionare imperialista, de care foarte putini îsi dau seama.
Pe vremuri îti scrisesem eu despre anumite stari de excesivă multumire, de cari eu mă bucur în special si cari prin acest fapt însusi sunt exceptii; regula fiind mai repede anarhia si revolta. Momentele de bucurie sunt ceea ce eu am mai simpatic în viată si cari constituiesc singurele clipe de contemplatie senină. Atunci am impresia că am trecut dincolo de istorie si de devenire. Tot asa. Ele sunt singurele momente în cari pot sa gândesc ceva neturburat. – Un lucru este sigur: filosofie n-au dreptul sa facă decit aceia cari la 20 de ani nu mai asteaptă mari surprize de la viată, cari sunt capabili de a se exercita în meditatie contemplativă, trecând peste instabilitatea vârstei. Am multe momente în viata mea când mă gindesc că, stând cu picioarele în nisip si nedorind mari lucruri, s-ar putea întelege mai mult. Dar pentru noi, modernii, contemplatia a ajuns una cu moartea.

Tu esti mai anarhizat decât mine. Gindeste-te însa că aceasta poate să aiba efecte dezastruoase pentru tine. Fară să vorbesc în limbaj poetic, temperaturile înalte sunt primejdioase; tu care vrei să traiesti sau, mai bine-zis, care traiesti prea intens lucrurile trebuie să te cruti foarte tare, fiindcă nimic mai usor decât să-ti ruinezi nervii. Noi vorbim foarte frumos de neliniste interioară, dar uităm că aceasta este numai o calificatiune simbolica pentru realitati de fapt, pentru realitati organice. Că noi întelegem mai multe lucruri decât altii, aceasta vrea să însemneze că echilibrul nostru nervos este mult mai turburat.

Zicem fiecare: sunt trist, dar nici unul nu ne dăm perfect de bine seama ce cauză poate să aibă tristetea; ea poate sa vie din stomac, dintr-o melodie pe care am ascultat-o cu câteva momente mai înainte, dar care ne-a impresionat ulterior numai, sau în fine poate să vie dintr-o dorintă sexuală nesatisfacută la timp etc… este un mare lucru să vezi dincolo de formele simbolice de expresiune. Nimeni nu-si dă seama că poti să negi progresul omenirii din cauza unor dureri de picioare. Totul este să vezi dincolo de ceea ce este dat; dar când vezi, totul n-are nici o importantă.

Cu drag,
Emil Cioran

Scrisoare găsită in arhiva Bucur Tincu, complet nedatată.12 Scrisori de pe Culmile Desperării, Editura Apostrof, Cluj, 1995