Plouă soare peste mine
Și mă udă cu lumină.
Eu în joc stropesc cu soare
Coala zărilor, velină.

Ce-am făcut?! Cum o s-ascund
Pata galbenă, arsura?
Peste tenta de lumină,
Peste zări mă dau de-a dura.

Nu se duce. Ce să fac?
Sufletu-l mototolesc
Și-l fac cârpă ca să șterg
Soarele copilăresc.

Cârpa sufletului însă
Toată-i îmbibată-n soare,
Șterg mereu și-n zări lumina
E din ce în ce mai mare.

Zarea aș putea so-nghit
Și ar fi ascunsă bine,
Dar mi-ar lumina tot trupul
Și-ar putea ghici oricine.

Ei, și dacă ar rămâne
Înc-un soare, ce ar fi?
N-o să plângă – nu-i așa? –
Nimeni dintre noi, copii.