Cum mai sărută lutul orbitele cu glanț,
Iar giulgiul se preface-n gânganii spontanee
Când dincolo de rampă cisterne poartă: lanț,
Lichide verzi prin cețuri spre destinații cheie.

Desigur, stau cu gândul și visele de-a valma
Îm marea încăpere pierdută pe Saturn,
Mi-am rânduit pe poliți plămânii, capul, palma,
Deșurubate-n fine din ghipsul lor diurn.

Nu-s fluturii albastri pe pajiști asezați,
Ci toamnă furișată, gălbuie, prin papile.
Foșnind sub apeducte nu-s plopii retezați,
Ci vorba poleită mi-i flutură-ntre file.