În sfârșit vedem limpede. Generaul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu știu căror petice de pământ de preste Dunăre. România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi desmembrată de chiar aliatul ei, după ce au încheiat o convenție, prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburând ca leava în vânt asigurările unei convenții, a cărei iscălituri sunt încă umede și e care a încheiat-o c-o împărăție mare pe a cărei cuvânt se credea în drept să se întemeieze.
Și ce zice Austria la aceasta? Austria, pentru care gurile Dunarii sunt o condiție de existență mai mut decât pentru noi? După cât auzim, ea nu are nimic de zis, dacă i se asigurează neutralitatea întregei Dunări de jos.
Dar cum să se asigure acestă neutralitate ? Printr-un tratat? ridicol! Tratările se scriu astăzi, pentru ca sa fie calcate a doua zi.
Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru și pământ din pământul nostru?
Pe cuvantul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din Româia. Va să zică, onoarea Rusiei cere ca sa se ia o bucată din România, și aceiași onoare ne cere respectarea convenției iscălită de ieri. Ciudată onoare într-adevăr!
Și pe ce se-ntemeiază acest "point d'honneur"?
Fost-au Basarabia cucerită cu sabia?Nu. prin tratatul de bucurești de la 1812 s-a făcut această cestiune, nu ca preț al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.
Napoleon era asupra intrarii în Rusia și trupele rusești se-ntorceau în marș forțat, în ruptul capului, luând fața pământului românesc pe talpile or.
Cine i-a văzut întorcându-se, căzând pe drumurile țârii de osteneală, nu putea zice că aceasta era o armie învingătoare, nici nu utea crede că peste curând succesele acelei armii aveau a-i câștiga o provincie Se știe că diplomația engleză împreună cu vânzarea beiului grec Moruzi a fost cauza cesiunii Bsarabiei.
Anglia e pedepsită abia astăzi. Și când Moldova au căpătat îndărăt o parte din pământul, ce pe nedrept i se luase, atunci s-a stins onoarea Rusiei și acea onoare cere ca să se ia îndărăt de la noi, ceea ce pe nedrept ni se luase?
Căci prin ce păcătuise țările românești Rusiei ? Nu le-au hranit într-atâtea rânduri oștile, nu erau țările noastre adăpostul lor, doveditu-ne-am vreodată dușmani ai ei? Într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretențiune, necum împlinirea ei. Oare puterea cea mai mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-si bate joc de lume de noi, de ea însăși?
Pe câtă vreme presa ruseasca comitea necuviința - căci altfel n-o putem numi - de a vorbi despre reluarea Basarabiei, pe atata vreme am ignorat glasul unei prese, care stiam prea bine că n-are nici o insemnatate si este libera a se ocupa in mod platonic de toate cestiunile, pe cari le permite politia a fi discutate, fara de a-i crește cuiva prin aceasta peri albi.
Dar astăzi nu mai este presa ruseasca care vorbeste, ci guvernul, care acolo este tot.
Astfel dar am pierdut 15000 de oameni și cateva zeci de milioane cheltuiti de rasboi, am ajutat pe "mandatarul Europei" în îndeplinirea sacrei sale misiuni, și la urmă tot noi să fim în pagubă, tot noi să plătim răsboiul Rusiei cu pierderea unei provincii?
Până acum noi am refuzat orice schimb, ne astupăm urechile la orice propunere de schimb în această privință. Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi și prea bine întemeiate, oentru a ni se vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieșa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru și cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă și până în veacul al nouăsrezecelea.
Mandatarul Europei vine să mântuie opoarele creștine de sub jugul turcesc și incepe prin a-și anexa o parte a unui pământ, stăpânit de creștini, în care nu+i vorba de jug turcesc? Ciudată mântuire întradevar.
Cuvântul nostru este : De buna voie niciodată, cu sila și mai puțin.
Într-unul din numerii trecuți am înregistrat sgomotul că în Bsarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenției încheiate.
Cerem lămurire guvernului. Conventia nu trebuie să rămâie literă moartă și orice trecere peste ea trebuie respinsa in orice moment. Nu e permis nimanui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeție. Dacă nația românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o , dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice masura i-a trecut prin minte sa ne impună.
Dar toate acestea sunt considerațiuni făcute față cu o eventualitate asupra căreia staruim a fi îndoială.
Oricât de muți oameni răi s-ar gasi în această țară, nu se găseește nici unul, care ar cuteza să pue numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiți de o parte din vatra stramoșilor noștri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare ; a trebuit însă sa se încredințeze că în zadar a făcut-o .
Mai departe nu va merge!
Noi nu pretindem, chiar nu cerem nimic de la puternicul nostru aliatș atât insă și numai atât. Voim să păstrăm bune relațiuni cu vecinii.
Ei bine! Rusia nu se va face niciodată de o faptă, care ar fi pentru dânsa o vecinică pată în ochii lumiiș ea nu va lua ce noi nu voim sa dam.
Chestiunea retrocedarii Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existență pentru poporul român.
Puternicul împărat Alexandru II staruiește să câștige cu orice preț stăpânirea asupra acestei părți din cea mai prețioasă parte a vetrei noastre strămoșești.
Înțelegem pe deplin această staruință, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale și materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putință : Rusia este o împărăție mare și puternică, iar noi suntem o țară mică și slabă: daca dar țarul Alexandru II este hotarât a lua Basarabia în stapânirea sa, pentru noi Basarabia este perdută.
Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să perdem sau să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra.
Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla, nu este că vom perde și rămășița unei prețioase provincii perdute; putem chiar mai mult decâ atâta, încrederea în trăinicia poporului român.
În viața sa îndelungată, niciodată poporul român nu a fost la înălțimea la care se află astăzi când cinci milioane de români sunt uniți într-un singur stat.
Mihai viteazul a isbutit să împreune sub stăpânirea sa trei tări și să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbușească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe sguduituri și rămâne statornic, fiindcă are două temelii : conștiința românilor și încrederea marilor națiuni europene.
Dacă vom câștiga de trei ori atât pământ pe cât avem și vom perde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va devenii o creațiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existență socială, Rusia ne poate lua ce-i place si perderile ne vor fi trecătoare.
Astăzi e dar timpul ca să întărim atât în români, cât si în popoarele mari ale apusului, credința în trăinicia poporului român.
Rusia voiește ca să ia Basarabia cu orice preț; noi nu primim nici un preț.
Primind un preț, am vinde; și noi nu vindem nimic!
Guvernul rusesc însuși a pus cestiunea astfel, încât românii sunt datori a rămânea până la sfârșit consecvenți moțiunior votate de către corpurile legiuitoare : nu dăm nimic și nu primim nimic.