agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-20 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by mark kraft
Rromânul
Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristocrația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii vitregi ai țărișoarii lui! E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta față cu străinii, el crede că toți românii trebuie să uite micile pasiuni și, dându-și mâna frățește, să pășească strâns uniți față cu primejdia economică, politică, socială și culturală a Națiunii! Inimicul comun este străinul! jos Străinismul!! sus Rrromânismul!!! Oricine gândește altfel... e un trădător! Moftangiul se găsește în toate clasele sociale; speța lui furnică pe toate căile de comunicație (afară de rare excepții, cu bilet gratuit) și e incuibată din cele mai mândre palaturi până în cea mai modestă odaie de hôtel garni. Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deștept, nerod ori de spirit, tânăr, bătrân, de un sex sau de altul sau de amândouă, el a fost, este și va fi rrromân adevărat... Să te păzească Dumnezeu să ataci Rrromânia lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata sa te zdrobească. Moftangiul român este: Din clasele primare până la bacalaureat - anarhist; De la bacalaureat până la primul examen de universitate - socialist; De la primul examen până la licență - progresist; De la licență până la slujbă - liberal; De la slujbă până la pensie - conservator. De la pensie încolo, împărtășește principiile tinerimii universitare... Fii sigur că ai să-l găsești oriunde e vreo manifestație mai mult sau mai puțin politică ori nepoliticoasă a studenților mai mult sau mai puțin rrromâni! Rromânca Fiică de arendaș, de negustoraș, de funcționăraș, de avocățel, de ofițeraș, de popă - să fi fost papa bulgăroi, sârbotei sau grecotei - moftangioaica este româncă și prin urmare nobilă, et par consequent nu poate suferi mojicimea. Ea este patronesă în comitetul unei sau mai multor societăți române de binefacere sau de cultură națională. Moftangioaica română vorbește românește numai avec les domestiques, încolo franțuzește - acu ia lecții de limba engleză. În fiecare zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus până la cel de jos, căutând eșantiioane și negăsind, malheureusement, niciodată ce-i trebuie. Bogată ca și săracă, adeseori i se-ntâmplă din distracție, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manșon sau sub rotondă. Moftangioaica își oprește totdeuna cupeul d-a curmezișul stradei. Pentru dânsa sunt numai două orașe în care poate trăi cineva: Paris et Bukarest! Dânsa are unul sau mai mulți adoratori, nu de plăcere sau de pasiune, ci de datorie: o femeie de așa înaltă extracțiune trebuie să aibă un suivez-moi. Bogată, n-are plăcere mai mare pe lume decât să-și arate unei amice sărace toaletele și să-i spuie prețul lor fabulos, și apoi proiectele, planul și devizul toaletelor viitoare. Moftangioaica săracă este foarte discretă; de aceea, nu desprețuiește fondurile secrete, ba chiar din contra. Pentru cine conspiră, e prudent să evite pe moftangioaica română. Crudă, adică necoaptă, primește cadouri de la răscopți bogați; răscoaptă, face cadouri la săraci necopți, adică la cruzi: - Ah! crudule! Când e vorba de lista "victimelor" ei, moftangioaica română uită șirul, numele și datele; are însă în privința aceasta despre amicele ei o memorie prodigioasă. Când vrei să flirtezi cu moftangioaica, se rățoiește și fleorțăiește. Îi vorbești serios, râde; glumești, e foarte serioasă; o saluți, d-abia moțăie; o iubești, te spune târgului. Moftangioaica e amatoare de înmormântări de lux. Trecând prin fața cluburilor, jalnica scoate capul afară din cupeu. După cimitir, un tour au bois, cu ochii plânși și cu chipul încadrat în dantelă neagră, este obligatoriu. Moftangioaica e o româncă bravă: ea știe suferi, cu hotărârea și eroismul caracteristice românului, tortura concertelor clasice, fort en vogue astăzi... Astfel, dacă-ți place muzica, ferește-te să mergi la acele concerte: de câte ori orchestra o avea un pianissimo, moftangioaica commencera a causer fortissimo... Moftangioaica sufere în genere de stomac; oricând are să iasă în lume seara nu mănâncă toată ziua în vederea corsetului. Astfel, e prudent să nu o prea iei la vals: suflarea ei te face să-ți aduci aminte cu mult regret de mirosul violetelor de Parma. Poftită ori nepoftită, ea trebuie să se afle la toate balurile de rigoare, ale curții, ale societăților, ale lumii mari, la reprezentațiile prime, extraordinare sau de gală. Ea e abonată la L'Independance roumaine și trebuie să figureze neapărat în Carnetul lui Claymoor. Fiecare moftangioaică spune bucuros din fir în păr toată conversația care a avut-o cu prințesa moștenitoare "aproape o jumătate de ceas" la balul din urmă de la Cotroceni. Câte moftangioaice au fost la bal - că nu lipsește una! - vezi dumneata câte jumătăți de ceasuri a ținut acel bal minunat. O moftangioaică gătită și împopoțonată de șapte ori mai scump decât s-ar putea explica prin mijloacele consoartelui d-sale, dacă o întrebi ce părere are despre prințesa: - Fie, mon cher; nu zic! e tânără; frumușică, si vous voulez; da' ... prea e luxoasă! Când vorbește de regina, zice: la pauvre! La balul curții mai ales, cum s-a abținut toată ziua de mâncare, abuzează de șampanie, de icre, de înghețată, de bomboane - nu de plăcere ori de lăcomie, nu!... de datorie... O dată supează cu un "amic", pe urma cu un curtezan, mai despre ziuă, se-nțelege, vine și rândul lui dumnealui: "Aide, cocoșelule, la bufet!" Așa, după înghețată, mănâncă iar icre moi, și după Pomery extra-sec frappe, iar ciucalată fierbinte... A doua zi, doctorul high-life se vede silit a-i prescrie o cutie și jumătate de capsule de ricin. După fiecare bal du monde, a doua zi, caii doftorilor mondains aleargă până le iese limba de un cot. Culmea supărării - să o scape din vedere Claymoor. Culmea ambiției - un minister pentru bărbat și un secretariat pentru amic. A! să nu uit... Când vezi două moftangioaice amestecându-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi. - Ah! ma chere, je ne puis la sentir! Savantul Important bărbat - bărbat serios. Membru în toate societățile culturale naționale și internaționale, preferă dintre acestea pe cele de ginte latină. Dacă nu e încă în Academie, are să fie. E un exemplar de lux în galeria moftangiilor români și costă scump. Teorii nouă din cărți vechi - invențiuni pe cari străinii, vrăjmașii Rromâniei, apucă de le fac mai-nainte - studii speciale - misiuni la stațiuni balneare - comisiuni și delegațiuni - conferențe savante, un fel de pot-pourri de fapte diverse științifice - apoi direcțiuni de instituțiuni și publicațiuni - toate astea trebuie să coste scump. Tipul nostru iubește, mai presus de orice, Știința și Rromânia, cărora le sacrifică activitatea, liniștea, sănătatea, familia sa, tot. El susține că știința, deși esențial umană, trebuie, mai ales la o națiune mica și tânără ca a noastră, să fie națională. El constată în fiece moment cu mândrie progresul prodigios al științelor rromâne. El dirijează un institut național savant sau, dacă încă nu până acuma, va inventa unul sau două pentru a le dirija - institute absolut indispensabile Rromâniei, care este și trebuie să fie centrul și farul cultural în Peninsula Balcanică... Ar fi o rușine să lăsăm pe Bulgaria să ne ia înainte! De exemplu. Este absolut indispensabil să întemeiem un institut pentru domesticirea, prăsirea și educația licuricilor - lampyris resplendens - având misiunea de a studia un nou sistem de luminare a orașelor rregatului cu aceste interesante gângănii fosforescente. Închipuiască-și acu orice rromân cu dorr de țarră câtă economie și ce lumină! strălucitoare, gratuită și - igienică! Dar pentru asta, savantul nostru, bărbatul ingenios, patriotul neobosit, care a descoperit această luminoasă idee, trebuie să călătorească în cele două emisfere, spre a studia, primo: deosebitele sisteme de luminare a capitalelor mari, secundo: diferitele spețe de lampyris resplendens... După spusa entomologiștilor, există până acuma vreo patruzeci, afară, se-nțelege, de acele pe cari le va mai descoperi savantul nostru. Moftangiul științific este sacrosanct. Nici un guvern nu cutează, nu gândește măcar să se atingă de el și de institutul lui; sunt lucruri inviolabile: ar fi în guvern care ar vrea să stingă lumina, să rearunce România în obscuritate! Din contra, la fiece buget nou, trebuie să se crească cifra respectivă - progresul științei reclamă și alt progres: progresul paragrafului respectiv. Și toate astea, fiindcă știința e mai presus de luptele politice; guvernele sunt trecătoare, știința e eternă într-o țară eminamente constituțională, apa trece, moftangiii rămân. Când moftangiul e un imbecil, îi pasă de critică mai puțin decât îi pasă unui suveran african de opiniile presei europene; când are oarecare talent și spirit, critica-l iritează și-l neodihnește ca pe o cochetă bătrână care se teme să nu se afle în sfârșit că are dinți falși și păr prepus. De aci se vede cum între moftangii, cei de spirit și cu oarecare talent sunt mai slabi de înger decât imbecilii. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statua încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa - a acestui mare luptător național în ogorul științei rromâne! |
Индекс
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность