agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-11 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by jhyt8rkji78okliu
Multi dintre cei care au avut prilejul sa-l vada, chiar intamplator si in treacat, l-ar putea recunoaste dintr-o descriptie cat se poate de sumara: faptura lui ciudata, de o uratenie neverosimila, se intipareste ipana si n memoria oamenilor cu un simt al observatiei slab dezvoltat, ca una dintre acele amintiri marginale, dar tenace care, multa vreme acoperite de umbra, pot oricand reveni cu prospetimi si precizii uimitoare.
Bantuind de ani de zile, cu silueta lui groasa si stramba, strazile si parcurile orasului, atragand atentia printr-un aspect mizer, de cersetor zdrentaros, dar si printr-o puritate insolita si parca ostentativa, el a sfarsit prin a deveni una din figurile familiare si pitoresti a caror absenta indelungata ar fi, fara indoiala, remarcata si resimtita, poate chiar cu o anumita nostalgie. Prea putini stiu insa ca sub aceasta infatisare se ascunde personalitatea incandescenta a unuia dintre ultimii coboratori ai rasei marilor profeti de alta data. De altfel, cercetate mai de aproape, insesi aparentele izbitoare care l-au transformat intr-un soi de “personaj” isi pierd in buna masura caracterul lor pitoresc, sugerand mai degraba un amestec enigmatic de angelic si monstruos, capabil sa dea nastere, in spiritele mai delicate, unei tulburari inrudite cu anxietatea. Zacharias Lichter are, dupa cum spune chiar el, o fizionomie de metafizician si de iluminat iudeo-german de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Dar cu exagerari si ingrosari care o introduc in ordinea grotescului. Fata lui asimetrica si buhaita, impunsa violent de oasele umerilor obrazului, aminteste parca – in rarele ei momente de nemiscare – de hieratismul unei masti totemice, plamadita grosolan si stangaci de maini care au tremurat intr-o teroare sacra. Trebuie spus ca printre primele impresii pe care le trezeste Zacharias Lichter e deosebit de puternica si acea vigoare salbatica, irepresibila, datorata, poate, sistemului sau pilos foarte dezvoltat, ce se vadeste atat in barba neagra, deasa si tepoasa, care-i acopera chipul, cat si in firele lungi care napadesc narile nasului sau superlativ, incovoiat semitic, sau in incalcirea sarmoasa a parului de pe piept, ghicita prin deschizatura camasii cu nasturii rupti. Desi craniul lui imens prezinta o ampla chelie (care prin culoarea inchisa si mata da o impresie de calcinat), de jur-imprejuru-I izbucnesc valvatai de par, in neagra razvratire. Ceea ce un observator grabit ar putea socoti neglijenta vestimentara (o prea veche haina decolorata si roasa, pantaloni necalcati si peticiti, u mansetele destramate, pantofi scalciati si arsi – salvati parca dintr-un incendiu – si care au luat, de atata purtat, forma noduroasa a picioarelor lui) – rasfrange nu atat saracia in inteles social, cat ideea platonica de saracie, pe care lichter se straduieste s-o intrupeze, spre a-si putea simboliza si astfel conditia interioara de profet, atins de flacara lui Dumnezeu. Palpairea ei perpetua (pe care o simte uneori mai indepartata si palida, alteori insa apropiata, violenta, orbitoare) paree a explica atat clipitul des si repede al ochilor lui Zacharias Lichter, cu pleoapele lor in care sunt infipte gene rare si scurte, batand in culoarea cenusii, cat si nuanta pamantie a pielii lui aspre, tumefiata din loc in loc. Departe de a privi-o ca pe o rusine sau ca pe-o neinteleasa pedeapsa, cum se intampla de obicei, Zacharias Lichter se mandreste cu uratenia lui, semn al electiunii divine, care, uneori, spre a ocroti adevarata puritate, o intipareste pe latura ei aparenta cu stigmatele monstruosului (“Ingerii – spune el – simt din timp nevoia sa se ascunda in cloaca monstrilor”). Pentru cei care-l cunosc, particularitatea cea mai de seama a lui Zacharias Lichter ramane – atenuand si uneori stergand imaginea diformitatilor lui anatomice – felul de a vorbi: cuvintele ii tasnesc torential din gura, insotite tot timpul de o mimica si de o gesticulatie pline de acea vivacitate nelinistitoare pe care o au unii nebuni, atunci cand vor neaparat sa te convinga de ceva. Motivatia e totusi alta in cazul lui Lichter: intreaga lui faptura participa la efortul expresiei, patrunsa parca de necesitatea supunerii. Fascinante ii sunt mai ales mainile, care arunca in aer, cu repeziciune, semnele unui limbaj vizual misterios; atinse din cand in cand de teribila flacara a puritatii divine, umflate de arsura ei, dar niciodata retrase din dogoratoarea ei zbatere. De altfel, cuvintele rostite de Zacharias Lichter, atitudinile lui (care pot parea uneori scandalos de conradictorii) si, in ultima instanta, intreaga lui existenta nu sunt altceva decat incercarea disperata de a traduce – dupa cum marturiseste el insusi – ceea ce poate fi tradus omeneste din experienta apropierii de Dumnezeu: experienta absurda, plina de spaime si de extazuri, destramand chinuitor fiinta, dar numai spre a o reintregi, intr-un ciclu fara sfarsit. |
Индекс
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность